5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajBiserica lui Hristos Craiova vă invită la Studiul Bibliei

Biserica lui Hristos Craiova vă invită la Studiul Bibliei

biserica1 biserica2 biserica3
Biserica lui Hristos Craiova este un grup de oameni ai lui Dumnezeu, parte din trupul Lui, care trăiesc pentru El şi îi urmează cuvântul. Sunt oameni creştini ce respectă Biblia şi a căror credinţă se bazează pe cele 66 de cărţi ale Bibliei. Scopul lor este să fie o biserică bazată pe Noul Testament, devotaţi lui Hristos şi comunităţii creştine.
Biserica lui Hristos vrea să vină mai aproape de oameni printr-un eveniment de două zile care are ca tematică studiul Bibliei şi al „Mesajului şi Misiunii lui Dumnezeu“. Prelegerea va avea loc astăzi şi mâine ( 12 şi 13 octombrie) începând cu ora 18.00, la Casa Studenţilor din Craiova şi va fi prezentată atât în limba engleză, cât şi în limba română. Gazdele evenimentului vor fi doi evanghelişti din America, iar prezentările vor include lecţii precum „Marea Comisie“, „Cum să studiem Biblia“ şi „Cum să ascultăm Slujba“. Sunt aşteptaţi toţi cei care sunt interesaţi de studiul Bibliei şi cei care doresc să înveţe mai multe despre Dumnezeu. Pentru cei care nu pot participa la cele două întâlniri va fi pregătit un studiu individual al Bibliei, faţă în faţă, prin Skype sau telefon. Pentru acest tip de prezentare, înscrierile se fac la adresa de e-mail: [email protected], persoană de contact Sam Peters. Mai multe detalii despre Biserica lui Hristos Craiova găsiţi pe site: craiovabisericaluihristos.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS