17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajAdrian Prisnel: Singur împotriva PSD și opoziția de catifea

Adrian Prisnel: Singur împotriva PSD și opoziția de catifea

În această campanie m-am trezit că lupt singur împotriva PSD. M-am uitat în jur și nu am găsit vreun contracandidat din opoziție care să atingă vreun fir de păr al acestei administrații corupte ce a falimentat administrația, a sărăcit și umilit orașul. Pe nimeni altcineva care să-i spună PSD-ului în față că minte și că e corupt. Nici pe Mario-Ovidiu Oprea, nici pe Lucian-Bernd Săuleanu.
Și totuși, Craiova nu e orice fel de oraș, e orașul prin care au tăiat panglici Adrian Năstase, Victor Ponta, Liviu Dragnea, și se află sub dominația clanului Olguței Vasilescu. Olguța Vasilescu care i-a mințit pe români că le mărește salariile și pe craioveni că prin orașul lor va curge lapte și miere.
M-am trezit singur pe străzi vorbind despre răul pe care PSD îl face României și Craiovei. Știu că există această gândire, că nu e bine să te pui rău cu PSD dacă vrei să-ți păstrezi locul de muncă, mai bine nu te expui, rămâi în umbră. M-am confruntat cu ea deseori. Nu e a mea.
Și totuși, 82% dintre craioveni nu au votat cu PSD la locale. Cred cu putere că oamenii din Craiova care votează împotriva PSD și se opun activ clanului Olguței Vasilescu sunt oameni curajoși, care nu depind de pomeni și nici de locurile de muncă sau contractele cu PSD. Sunt oameni liberi, așa cum au fost oltenii de atâtea ori în istorie.

Cine-i reprezintă pe cei 82% dintre craioveni care nu au votat cu PSD? Nimeni!

Până acum nu-i reprezenta nimeni, pentru că opoziția din Craiova nu are dinți. De ce nu are dinți?  Pentru că se cunosc, beau bere împreună, mai fac câte o afacere, treaba merge și ei se prefac că fac opoziție. Ca la București, cu vechile partide.
Craiova este măcinată de corupție pentru că puterea și opoziția sunt mână în mână.  De aceea au ales contracandidații mei de dreapta să facă, în această campanie, opoziție de catifea. Adică o campanie pozitivă pretextând că asta vor craiovenii și ignorând în totalitate imaginea de ansamblu.  Iar imaginea de ansamblu este următoarea: banii craiovenilor sunt furați și risipiți în proiecte inutile cum e Business Center Sud, o clădire de birouri goală care așteaptă investitori ce nu vor veni pentru că administrația e coruptă. Craiova este prinsă în acest cerc vicios și opoziția tace.

Opoziția menajează PSD și mă atacă pe mine

Opoziția tace când vine vorba despre PSD, dar mă atacă pe mine. Pentru că sunt din afara sistemului și le stric combinațiile în care sunt prinși. Îmi copiază mesajele și își pun slugile să-mi facă anticampanie.
Candidații opoziției mă tratează cu superioritate, că deh, eu nu știu jocul politic, sunt un naiv, ei înțeleg mai bine cum merg treburile în Craiova.
Mă atacă pentru că eu sunt din afara sistemului și e bine pentru opoziție să rămân acolo. Pentru că, dacă nu rămân, atunci craiovenii le vor vedea complicitățile cu PSD. Îi las offside. Și atunci craiovenii vor înțelege că au fost păcăliți de opoziția de catifea.
Opoziția de catifea înseamnă că închizi ochii la nedreptate și la minciună, la furt și incompetență. Că vorbești despre parcuri industriale când știi foarte bine că nu va pune piciorul acolo niciun investitor serios pentru că niciun om serios nu se asociază cu hoții.

Comandat de Partidul Uniunea Salvați România, executat de SC Media Sud Europa SA, CUI mandatar  2117029

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS