8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Craiova are nevoie de schimbare

Adrian Prisnel, deputat de Dolj și membru fondator al USR Craiova, va candida din partea USR la Primăria orașului Craiova. El vrea să aducă la Craiova schimbarea pe care Uniunea Salvați România a adus-o în Parlament și în administrația Bucureștiului: mai multă transparență, mai puțină corupție.

USR a reușit, după ale­gerile locale din București care au clasat Uniunea a doua după PSD și au făcut-o principala forță de opoziție, să transparentizeze activitatea primăriilor prin dezbateri reale în consiliile locale. A impus publicarea documentelor despre cheltuirea banilor publici și a cerut justificări pentru ca fiecare leu cheltuit să fie în beneficiul cetățenilor şi nu al partidelor politice.
USR a luptat în Parlament împotriva OUG nr. 13 și a reușit să oprească legea care grația politicienii corupți, inițiată de PSD. A contestat la Curtea Constituțională a României legea PSD, care permite primarilor să dea banii cetățenilor pe mâna rudelor, sponsorilor din campaniile electorale sau partenerilor de afaceri. A iniţiat o lege pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari și susține ca parlamentarii să muncească opt ore pe zi, la fel ca restul românilor.

Cine este Adrian Prisnel

La fel ca Nicușor Dan, Adrian Prisnel a fost olimpic internațional. A studiat chimia la Massachusetts Institute of Technology din Statele Unite. S-a întors în ţară după facultate și a lucrat în finanțe. În ultimii zece ani a avut mai multe experiențe antreprenoriale: consultanță pentru afaceri şi comunicare de afaceri, agricultură. Nu a obținut niciodată vreun beneficiu printr-o relație, de orice fel, cu sistemul
La 34 ani are o fetiță de cinci ani și își dorește ca ea să trăiască într-un oraș în care să aibă un viitor.
Tinerii din Craiova pleacă în alte orașe mai dezvoltate ale României în căutarea unui loc de muncă, responsabile pentru această situație fiind administrațiile succesive ale PSD care, prin incompetență și corupție, au sufocat potențialul de dezvoltare al orașului, a declarat Adrian Prisnel.

De ce are nevoie Craiova de schimbare

Craiova a pariat, până acum, în alegerile locale, pe partidele roșii și a pierdut.
În 1996, când Ion Iliescu pierdea alegerile pre­zidențiale, Craiova îl alegea primar pe Vasile Bulucea din partea pe Partidului Socialist al Muncii, continuator al PCR, primar al Craiovei și în comunism. Marile lui realizări au fost inaugurările de străzi cu sticle de șampanie sparte de caldarâm.
La fel și în 2004: Craiova îl alegea primar pe Antonie Solomon din partea PSD. Marile lui realizări, până la arestarea pentru corupție și suspendarea din funcție, au fost fântânile arteziene.
Istoria s-a repetat și în 2012, când Craiova o alegea primar pe Olguța Vasilescu, tot din partea PSD. Olguța Vasilescu este cercetată penal, iar municipalitatea trebuie să achite către UE milioane de euro corecții pentru contractele nefinalizate, alocate firmelor de casă ale primăriei sau clienților politici.
Craiova, cu un număr de locuitori aproape egal cu Clujul, are un buget la jumătate față de Cluj și este pe locul 17 în topul destinațiilor pentru oamenii de afaceri. Doar 50% din populația Craiovei este ocupată. Și asta în condițiile în care orașul și-a dovedit, în istorie, potențialul creator. Din Craiova au plecat artiști, oameni de știință, oameni de stat care nu au stat deoparte și au contribuit la progresul României.
Craiova are și acum resurse: antreprenori cu idei inovatoare, tineri pasionați de IT și robotică, un mediu universitar activ, cu aproape 20.000 de studenți, o viață culturală vibrantă.
Adrian Prisnel crede că doar o administrație credibilă în fața oamenilor și a mediului de afaceri poate mobiliza resursele umane și financiare de care orașul nu duce lipsă.

Adrian Prisnel își depune astăzi candidatura pentru Primăria Craiova

Adrian Prisnel, deputat de Dolj din partea USR și membru fondator al USR Craiova, își depune astăzi, la ora 13.00, candidatura pentru funcția de primar al Craiovei, din partea USR.
Adrian Prisnel a strâns peste 4.000 de semnături de susținere pentru candidatura lui și mulțumește craiovenilor pentru că i-au dat șansa să participe la alegerile parțiale din 11 iunie. Semnăturile împreună cu dosarul de candidat vor fi depuse astăzi, la ora 13.00, la Biroul Electoral de circumscripție, care se află în sediul Primăriei Craiova, etaj 1, sala „Gheorghe Chițu“.
Adrian Prisnel crede că municipiul Craiova are nevoie de schimbare: „Craiova are nevoie de un primar credibil în fața cetățenilor și în fața oamenilor de afaceri. Administrațiile succesive ale PSD, prin incompetență și corupție, au făcut ca orașul nostru să-și piardă atractivitatea pentru investitori“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS