Un nou sediu pentru PHARMA PLUS

Autori


Una din farmaciile PHARMA PLUS, cea de la Institut, are de joi un nou sediu. Situată la intersecţia străzii Spania nr. 49 – Corp C2 cu Calea București, într-o clădire nouă, dedicată în întregime sănătăţii, farmacia funcţionează acum într-un nou sediu modern şi spaţios, astfel încât serviciile farmaceutice să fie la cele mai înalte standarde în relaţia cu pacienţii.
„Suntem bucuroşi să anunţăm deschiderea noii noastre farmacii într-un nou loc. Aşteptăm cu drag pacienţii, cu profesionişti dedicaţi sănătăţii care fac din vizita în farmacie o experienţă plăcută. În farmaciile noastre acordăm o grijă specială tuturor pacienţilor, nefiind nevoie de card de fidelitate pentru a beneficia de servicii farmaceutice, oferte sau preţuri speciale.
Ne implicăm activ în comunitate prin efectuarea frecventă a campaniilor de testări gratuite, înţelegând că prevenţia este cheia pentru o sănătate mai bună“, a declarat la deschidere Felician Munteanu, director general Pharma Plus.
Programul noii farmacii va fi de luni până duminică, în intervalul orar 8.00 – 24.00. La noua farmacie PHARMA PLUS, pe lângă promoţiile periodice la o serie de produse farmaceutice, de igienă şi îngrijire corporală sunt reduceri substanţiale la produse dermatocosmetice, tehnico-medicale, vitamine şi produse din gama mama şi copilul, precum şi gratuităţi la reţetele de diabet.
Mai mult, în această lună, în farmaciile PHARMA PLUS se derulează o campanie de testare prin osteodensiometrie pentru depistarea precoce a osteoporozei/osteopeniei. Testarea va avea loc pe 15 mai 2017, în intervalul orar 9.00 – 16.00, la noua farmacie PHARMA PLUS (strada Spania, nr. 49-Corp C2 intersecție cu Calea București), iar pe 19 mai 2017, în intervalul orar 9.00 – 16.00, la farmacia PHARMA PLUS, situată în Calea București, bl. N3-N4, parter, vizavi de stația OMV (zona Sucpi).


Comenteaza acum

Alte stiri

18 ianuarie 2018

Situaţia drumurilor şi şcolilor în Vâlcea la ora 14.00

Urmare a situațiilor aflate în dinamică, datorate efectelor fenomenelor de precipitații, ninsori și vânt puternic, având în vedere prevederile Planului de măsuri pentru perioada sezonului rece 2017-2018, al Comitetului Județean pentru Situații ...
27 decembrie 2017

Vremea în Oltenia şi la munte până pe 7 ianuarie

Administrația Națională de Meteorologie a transmis estimarea valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 25 decembrie – 7 ianuarie. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe ...

Sumarul ediției de marţi, 20 februarie 2018

Actualitate

» Viorica Dancilă, prima vizita la Bruxelles în calitate de prim ministru
» Preşedintele Iohannis îi va primi la Cotroceni pe absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii
» Călin Popescu Tăriceanu, audiat la Comisia parlamentară pentru controlul SRI
» Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală şi spălarea banilor
» Bani pentru firmele care angajează ucenici
» FSLI va picheta Ministerul Muncii
» Sprijinirea tinerilor fără serviciu

Publireportaj

» Anunț de începere implementare proiect ”Achiziţie echipamente şi dotări pentru înfiinţare depozit de frig, municipiul Craiova, judeţul Dolj” pentru societatea Drovares S.R.L.
» Banca Mondială apreciază priorităţile de investiţii ale CJ Dolj

Local

» Proxenetă la 16 ani
» Accident cu o victimă la Gura Văii
» Prins de jandarmi în timp ce vindea 150 kg de peşte din portbagaj
» Şase persoane, rănite într-un accident în Vâlcea
» Ce forme de gripă se pot trata la domiciliu

Dolj

» Sesiune de dezbateri privind incluziunea socială a persoanelor cu sindrom Down în spațiile de agrement din municipiul Craiova
» Minor de 15 ani, acuzat că a încercat să mituiască doi polițiști
» Șoferul care și-a tăiat mașina rămâne în arest
» Craiovenii stau trei – patru ore la coadă pentru plata impozitelor
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiovean amendat pentru că „și-a tras“ ilegal parcare privată
» Dezastru la periferia Craiovei după ploaie

Gorj

» Gorj: Zăpadă de 2-3 centimetri pe mai multe drumuri naţionale
» Mămicile au protestat împotriva condiţiilor din Spitalul de Urgenţă
» Noua Piaţă Centrală de două milioane de lei zace nefolosită
» Târgul de Mărţişoare, debut cu scandal
» Concert de muzică clasică organizat la Târgu Jiu

Vâlcea

» Vâlcea: Accident rutier la Costeşti, două persoane, rănite

Sport

» Handbal (f): CSM Slatina, eliminată din Cupa României
» Oficialii Craiovei au dat „tunuri“ în ultima zi de transferuri
» Voleibalistele craiovene înfruntă Brașovul în play-off
» Adi Popescu pune presiune pe Mangia
» Fotbal / Liga I, etapa a 25-a
» Fotbal / Liga Campionilor, optimi de finală – tur

Sanatate

» Corupția și dezinteresul, „bolile“ sistemului medical

Educatie

» Elevii vor intra în febra simulării examenelor naționale
» Copiii de șase ani vor fi înscriși obligatoriu în clasa pregătitoare

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top