24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajMaricica Giubelan-Fotescu, iniţiatoarea şcolilor de nursing

Maricica Giubelan-Fotescu, iniţiatoarea şcolilor de nursing

– Eşti manager la Şcolile Postliceale Sanitare „Queen Elizabeth“ Craiova şi Filiaşi. Care a fost parcursul în carieră?
Parcursul meu în carieră a fost unul firesc, ascendent şi nu lipsit de obstacole. Am pornit ca asistent medical generalist, am continuat ca profesor şi apoi manager. În drumul meu profesional, ca şi în viaţă, sunt însoţită de soţul meu, care, prin perseverenţă, răbdare şi respect, mă inspiră şi mă motivează.

– Cum arată o zi din viaţa ta? Fiecare zi din viaţa mea este o binecuvântare.
Îmi planific şi organizez timpul în aşa fel încât să-mi realizez activităţile profesionale curente în cele mai bune condiţii, dar fără să-mi neglijez în nici un fel viaţa personală. Dau aceeaşi importanţă profesiei şi familiei, considerând că nu poate exista o împlinire profesională fără o familie fericită, şi invers. Dacă într-o zi fiica mea mă va întreba ce este fericirea, vreau să-i pot da ca exemplu familia noastră.

– Cât timp aloci acestei profesii?
Timpul alocat profesiei de manager nu poate fi transpus în ore, minute şi secunde. Sunt adepta programului flexibil, care poate fi modificat în funcţie de priorităţile din ziua respectivă. Pot spune că sunt preocupată în permanenţă să învăţ din orice activităţi şi să transpun în practică idei ce pot conduce la bunul mers al şcolilor. Fac asta cu plăcere şi mă bucur nespus de mult când observ că munca mea dă roade.

– Ce proiecte ai în lucru şi ce planuri de viitor?
Preocuparea actuală este de a dezvolta baza materială a şcolilor şi dotarea acestora cu cele mai noi echipamente de specialitate. Proiectul cel mai important, la care lucrez şi pe care doresc să-l realizez în viitor, vizează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unui Centru Medical Regional pentru recuperare şi tratament persoane dependente de droguri.

– Ce i-ai sfătui pe tinerii care visează la o carieră în domeniul sanitar?
Asistenţii medicali, zi de zi, au o datorie de îndeplinit: aceea de a avea grijă de semenii noştri, de a alina un trup bolnav, şi nu este uşor de „dus“ pe umeri povara unei astfel de misiuni. Pentru tinerii care îşi doresc să urmeze această profesie, sfatul meu este acela de a se pregăti continuu, să nu se rezume doar la cunoştinţele obţinute pe parcursul anilor de studii, ci să tindă mereu spre perfecţionare, pentru a-şi respecta nobila menire.

– De unde denumirea „Queen Elizabeth“?
Corespondenţa cu Majestatea Sa Regina Elizabeth II purtată la finele anului 2012, prin care o informam despre dorinţa mea de a înfiinţa şcoli de nursing în România, după modelul britanic, a constituit momentul înfiinţării Şcolii Postliceale de Studii Sanitare „Queen Elizabeth“ Craiova. Răspunsul primit de la Palatul Buckingham, plin de încurajări şi dătător de speranţe, a constituit un privilegiu care m-a onorat şi obligat moral pentru implicarea directă la înfiinţarea celor două şcoli, în condiţii de înaltă calitate.

– De ce ar trebui tinerele să aleagă Şcolile Postliceale Sanitare „Queen Elizabeth“ pentru formarea profesională?
Standardul nostru este Excelenţa! Şcolile Postliceale Sanitare „Queen Elizabeth“ dispun de un corp didactic valoros, condiţii moderne de studiu, care facilitează însuşirea unor competenţe de înaltă calitate. Oferă elevilor posibilitatea efectuării stagiilor clinice de pregătire în ţară şi străinătate, iar absolvenţilor oportunităţi reale de angajare în Marea Britanie.

– Care este realizarea de care eşti cea mai mândră?
Pe plan profesional, înfiinţarea celor două şcoli constituie realizările mele cele mai importante şi mă mândresc cu elevii care sunt dedicaţi nobilei profesii de asistent medical.

– Ai un model profesional?
Am două modele profesionale: Florence Nightingale, precursoarea serviciului sanitar modern, fondatoarea primei şcoli laice de asistenţi medicali din lume, şi prof. univ. dr. Ana Aslan, academician, fost medic român specialist în gerontologie.

– Care sunt lucrurile pe care le faci întotdeauna cu plăcere?
Îmi face plăcere să predau elevilor cunoştinţele de specialitate din domeniul sanitar, să-i îndrum în ceea ce priveşte tehnicile de îngrijire şi să-i încurajez în fiecare moment pentru a se dedica profesiei de asistent medical. Totodată, îmi face plăcere să acţionez pentru a insufla încredere, motivaţie şi respect colectivului în care îmi desfăşor activitatea, precum şi elevilor celor două şcoli.

– Dacă ar fi să te descrii în câteva cuvinte, care ar fi acelea?
Înainte de orice, sunt o persoană modestă, conştiincioasă în a-mi îmbunătăţi activitatea profesională, optimistă şi sinceră. Activităţile pe care le întreprind le tratez cu maximum de responsabilitate şi seriozitate, fiind în general o persoană organizată, perseverentă şi foarte ambiţioasă, dispusă să accept noi provocări. Punctele mele tari sunt: dorinţa şi abilitatea de a învaţa, spiritul de echipă, loialitate şi respectarea termenelor-limită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS