17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportaj„SĂ FIM MAI BUNI DE SĂRBĂTORI“

„SĂ FIM MAI BUNI DE SĂRBĂTORI“

În perioada 21 noiembrie – 15 decembrie 2016, în cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei“ s-a desfăşurat campania de strângere de jucării pentru preșcolarii cu cerințe educative speciale de la Școala Gimnazială Specială „Sfântul Vasile“ din Craiova, denumită generic „Să fim mai buni de Sărbători“.
Campania a avut dublu rol. Pe de o parte, copiii înscrişi în proiect, sub îndrumarea cadrelor didactice, învaţă să dăruiască, să fie generoşi, să aducă zâmbetul pe faţa micuţilor mai puţin norocoşi decât ei, pe de altă parte, copiii către care merg jucăriile cu siguranţă se vor bucura şi îşi vor simţi semenii aproape.
La Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman“ s-au strâns numeroase jucării ce vor fi donate vineri, 16 decembrie, către Școala Gimnazială Specială „Sfântul Vasile“ Craiova, iar în acest demers ne-au fost alături cadrele didactice de la grădiniţele şi şcolile înscrise în proiect cărora le mulțumim pentru implicare.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“ Craiova
E-mail: [email protected]

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS