16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajALDE – Un partid necesar pentru oameni şi pentru democraţie

ALDE – Un partid necesar pentru oameni şi pentru democraţie

ALDE Dolj împlineşte în aceste zile un an de activitate. Un an dificil, cu provocări multe, atât de ordin politic, cât şi de ordin organizatoric. Organizaţia ALDE Dolj a ştiut însă să depăşească obstacolele debutului politic şi a făcut o figură relativ bună în alegerile locale, la care a obţinut un procent de aproape 5% la votul politic.

Preşedintele Ion Cupă, reconfirmat în funcţie după alegerile locale, a reuşit să păstreze echilibrul în partid, să ia deciziile care se impuneau, iar la această oră organizaţia doljeană a ALDE este pregătită de o campanie care să-i aducă un scor peste media naţională a partidului.

ALDE Dolj crede că va reuşi să-i reprezinte pe doljeni atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat. Atuurile cu care partidul ALDE este convins că va cuceri încrederea doljenilor sunt promiţătoare: o listă echilibrată de candidaţi serioşi, un mesaj unitar şi coerent, o reţea de militanţi extinsă la nivelul întregului judeţ, oameni valoroşi atraşi către partid, vizibilitate crescută în media şi dialog permanent cu cetăţenii în localităţile lor.

A treia forţă după alegerile locale

Clasat pe locul al treilea la alegerile locale din iunie, ALDE a crescut ca o mare familie a libertăţii şi democraţiei, iar în prezent deţine câteva mii de funcţii locale (primari, viceprimari, vicepreşedinţi de CJ, consilieri locali) în toată ţara.

Toate sondajele de opinie, indiferent de cine sunt iniţiate, acreditează ALDE cu 7-10% intenţii de vot, iar liderul Călin Popescu Tăriceanu continuă să fie cotat la 40-44% încredere publică. Sunt premise solide, care dau încredere membrilor şi simpatizanţilor ALDE că partidul este pe un drum bun înaintea alegerilor din decembrie.

ALDE speră la un rezultat cu două cifre la alegerile parlamentare, ceea ce i-ar asigura grupuri parlamentare consistente atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat. „Acest rezultat ar permite, fără dubii, formarea lejeră a unei majorităţi parlamentare de necontestat împreună cu PSD, majoritate care ar deschide accesul către o guvernare care să repună România pe o direcţie clară de dezvoltare“, spun reprezentanţii ALDE.

O viziune clară: România, a şaptea putere a Europei

ALDE are propriul său program de guvernare, ce va fi prezentat opiniei publice în campania care urmează. Acest program va fi armonizat cu cel al PSD, astfel încât programul noului guvern să fie unitar şi imediat aplicabil.

Programul ALDE pleacă de la ideea că fiecare român trebuie să se simtă în România cu adevărat ACASĂ. De aici a rezultat şi mesajul ALDE de precampanie, REDĂM ROMÂNIA ROMÂNILOR!

Obiectivul strategic asumat în comun de ALDE şi PSD este acela ca România să confirme (pe termen mediu), în planul dezvoltării şi calităţii vieţii, statutul său geopolitic de a șaptea putere în Europa.

Pentru un stat de drept, nu pentru un stat de drepţi!

ALDE crede că nu poate exista democraţie în absenţa libertăţii. „Suntem un partid dedicat apărării principiului fundamental al statului de drept: echilibrul şi separaţia puterilor în stat. ALDE nu este împotriva justiţiei şi nici împotriva DNA. Este împotriva folosirii acestora ca instrumente politice şi de manipulare a opiniei publice. Dacă politicul nu trebuie să interfereze în treburile justiţiei, atunci nici justiţia nu trebuie să afecteze, să influenţeze procesul electoral şi rezultatul alegerilor“, spun reprezentanţii ALDE, care adaugă că declaraţia-apel a copreşedintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu (parlamentul să nu mai discute cererile DNA în perioade electorale), nu este altceva decât o pledoarie pentru alegeri libere şi democratice. Faptul că, în ultimul an, dintre toţi europenii, românii şi-au pierdut cel mai mult încrederea în justiţie (o scădere de 13 procente, conform Eurostat) arată, spun aceştia, că demersul ALDE de apărare a ideii de justiţie independentă este legitim şi are suportul opiniei publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS