16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajPavel Badea: Educaţia, o prioritate pentru Craiova!

Pavel Badea: Educaţia, o prioritate pentru Craiova!

Deși educația este unul dintre cele mai importante domenii care contribuie la dezvoltarea unei țări, România ocupă, în continuare, ultimele poziții în ceea ce privește investițiile pe acest plan. Situația de la nivel național se reflectă, din nefericire, și la nivel local, iar Craiova are în continuare numeroase lipsuri pe acest plan, spune Pavel Badea, candidat la alegerile din 2016 pentru funcția de primar al Băniei. Consilier local de opt ani, Badea spune că pe parcursul acestei perioade a avut ocazia, în nenumărate rânduri, să observe punctele vulnerabile ale sistemului și crede că este nevoie de investiții majore în școlile, liceele și grădinițele craiovene. Deși a făcut interpelări în acest sens, acestea nu au fost luate în considerare de actuala administrație.

Cum vedeți situația sistemului educațional la nivel local, în orașul Craiova?
Avem în subordinea primăriei patrimoniul grădinițelor, școlilor și liceelor din oraș, unde învață copiii noștri. Sunt multe probleme de rezolvat, care nu mai pot fi neglijate la nesfârșit. Cele mai sigure investiții sunt investițiile în copii, care înseamnă, până la urmă, investiții în viitorul nostru, al tuturor. Pentru confortul nostru, al celor care trăim în acest oraș, este necesar să existe sentimentul siguranței și al condițiilor cel puțin decente la nivelul instituțiilor școlare.

Care sunt principalele probleme ale instituțiilor școlare în momentul actual?
La ora actuală, avem foarte puține unități la un nivel acceptabil, restul își desfășoară activitatea fără avize ISU, cu aparatură depășită, în spații improprii, multe fiind învechite. Deși trăim într-un oraș autointitulat capitală regională, sunt în continuare instituții de învățământ improprii pentru a-și desfășura activitatea. Avem nevoie și de construcția unor grădinițe noi, deoarece există o problemă a locurilor la nivelul acestor unități.

Ce soluții vedeți pentru aceste deficiențe?
Este important ca în perioada imediat următoare să ne concentrăm atenția asupra unor investiții intensive în educație. Copiii nu au, de exemplu, terenuri de sport amenajate cum se cuvine, sau cele care există sunt realizate prin investiții în parteneriat public-privat și nu pot avea acces mereu la ele. Personal, cred că aceste investiții se puteau face de către executiv. În toți anii de când sunt consilier local, am observat că cererile pentru astfel de parteneriate au trecut mereu, pentru că e mai confortabil ca mediul privat să facă investițiile, însă nu se ține cont de dezavantajele aduse de un asemenea parteneriat sau de avantajele pe care o investiție proprie le-ar putea aduce, avantaje nu doar materiale.
Trebuie să marșăm mai mult pe accesarea de fonduri europene și pentru educație și, când este nevoie, să atribuim direct resurse financiare din bugetul local – niciun efort nu este mare pentru copiii noștri, pentru viitorul nostru. Prioritățile pentru bugetul local ar trebui să fie educația și sănătatea, astfel, ne asigurăm și viitorul și prezentul.

Vor exista fonduri necesare la nivelul bugetului local pentru a susține aceste investiții?
Trebuie ca fondurile locale să fie folosite cu responsabilitate maximă. Gândiți-vă numai la banii care vor trebui direcționați către proiectele europene care trebuiau finalizate până la finele anului 2015 și care, din cauza întârzierilor, trebuie continuate cu resurse din bugetul primăriei. Milioanele de euro pierdute ar fi fost mai mult decât necesare pentru renovarea și dotarea instituțiilor de învățământ din Craiova, pentru realizarea de terenuri de sport pentru unitățile de învățământ. Craiova merită mai mult! Craiovenii trebuie să înțeleagă faptul că risipirea banului public trebuie să înceteze iar investițiile trebuie făcute în viitorul nostru al tuturor! Nu aș fi intrat în această competiție, pentru funcția de primar, dacă nu aș fi considerat că știu ceea ce trebuie să fac.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS