Primăria Bechet investeşte în dezvoltarea zonei portuare



Primăria oraşului Bechet îşi canalizează atenţia către accesarea de proiecte pentru dezvoltarea zonei şi atragerea de investitori. Cu un campus şcolar modern deja în construcţie şi o centură ocolitoare care va fi gata anul viitor, ambele finanţate prin programele UE 2007-2013, primăria îşi îndreaptă atenţia către perioada 2014-2020 şi gândeşte deja proiecte pentru care intenţionează să depună cereri de finanţare.
“Avem mai multe proiecte în derulare în această perioadă şi sunt trasate şi planuri pentru altele. Se lucrează la campus, la centură, avem în lucru reţeaua de canalizare, un proiect în valoare de 5.340.000 lei, care cuprinde peste 30 de kilometri, dintre care jumătate deja au fost predaţi către Compania de Apă. Am semnat recent şi un proiect cu Compania de Apă pentru 460 de branşamente, licitaţia a avut deja loc, iar dacă lucrurile decurg normal în februarie va începe şi branşarea. Avem în derulare şi extinderea sistemului centralizat de alimentare cu apă, cu o valoare estimată de 3.300.000 lei,” a precizat primarul oraşului, Gheorghe Ionele.
“Ne dorim să mai atragem investitori, să dezvoltăm cât mai mult zona. Este mai dificil acum, după ce a fost dat în folosinţă podul de la Calafat, deoarece mare parte din trafic s-a mutat pe acea zonă. În plus, APDF Giurgiu percepe o taxă de  tranzit portuar de 13 euro care îngreunează activitatea. Am purtat discuţii la Ministerul Transportului, să vedem ce putem face în această privinţă. Avem discuţii şi vizavi de posibilitatea realizării unui pod, printr-un parteneriat public-privat, o potenţială asociere cu o firmă din China. Demersurile acestea pot aduce beneficii pentru întreaga comunitate din zonă, şi pentru cei din Dăbuleni, Călăraşi, Ostroveni sau Sadova. Diminuarea traficului a dus, implicit, şi la reducerea locurilor de muncă. Portul dezvoltă toată zona şi avem în vedere accesarea de fonduri europene pentru acesta.”
În ultimii doi ani, două firme au început să desfăşoare activităţi portuare în Bechet – este vorba despre o firmă cu silozuri pentru cereale şi o firmă care are aici o platformă de operare a mărfurilor.
Primăria oraşului Bechet are în plan şi modernizarea târgului de săptămână, iar printre proiectele în desfăşurare se numără şi reabilitarea clădirii muzeului orăşenesc şi înfiinţarea unui centru info-cultural, realizat în parteneriat cu Bulgaria, în cadrul programului de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, dar şi un proiect de turism integrat transfrontalier la nivelul judeţului, alături de parteneri precum Mitropolia Olteniei sau Primăria Comunei Bucovăţ.

Galerie foto


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

17 octombrie 2017

Întreruperi energie electrică de mâine

DOLJ • Între orele 10.00 – 18.00 – Sopot – PTA 1 Beloț – plecare JT nr. 3. • Între orele 9.00 – 11.00 – Brabova – PTA 1 Brabova. • Între orele 11.00 – 13.00 – Brabova – PTA

Sumarul ediției de miercuri, 18 octombrie 2017

Actualitate

» Ministrul Turismului: Paguba produsă de Omnia Turism este cea mai mare de după revoluție
» Actorul Victor Rebengiuc va fi decorat astăzi de preşedintele Klaus Iohannis
» Sondajul săptămânii: PRO sau CONTRA desființării repartitoarelor de căldură din apartamente?
» Un grup de 39 de turişti, blocat în Thailanda după moartea patronului Omnia Turism
» INFP: Două cutremure de 2,6 și 3,4 grade în județul Buzău, miercuri dimineața
» Ecaterina Andronescu, audiată la DNA
» Actriţa Olga Tudorache a murit
» PRO sau CONTRA desființării repartitoarelor de căldură din apartamente?

Publireportaj

» Melinești, prima oprire a caravanei USR împotriva abandonului școlar
» TU CE ADEZIVI ȘI CHITURI FOLOSEȘTI PENTRU RENOVAREA LOCUINȚEI? Sika recomandă gama Sika Ceram!
» Da! Diabetul se poate trata!

Local

» Drumarii olteni, pregătiți de iarnă

Dolj

» Noul BMW Seria 5, prezentat în premieră la MHS Motors Craiova
» Craiova: Reținut și cercetat de polițiști pentru comiterea infracțiunii de furt calificat
» Craiova: Consilierii locali au aprobat proiectul de hotârare privind organizarea evenimentului de inaugurare a stadionului
» Craiova: Ziua Internațională a persoanelor fără adăpost, marcată la Centrul Social „Sfântul Vasile”
» Craiova: Accident de circulaţie pe strada Caracal
» Trafic întrerupt temporar, astăzi, pe podul Calafat-Vidin
» Craiova: Şedinţă a Consiliului Local pentru aprobarea proiectul de hotărâre privind organizarea evenimentului de inaugurare a stadionului
» Proiectarea ține în loc modernizarea Cantonamentului din Luncă
» Stadionul din Craiova, inaugurat printr-un spectacol grandios
» Paradoxul investiției de 20 de milioane de euro a Primăriei Craiova: Water Park-ul – pustiu și fără mâncare și apă pentru clienți
» Patru case jefuite într-o noapte la Malu Mare
» Trei ani și zece luni de închisoare pentru uciderea a doi frați
» Întreruperi energie electrică de mâine
» DISPOZIŢIA NR. 1748 – PRIMARUL MUNICIPIULUI CRAIOVA

Gorj

» Gorj: Accident rutier soldat cu trei victime în Defileul Jiului
» Gorj: Furt de cărbune de la o carieră a CEO
» 20 de şcoli şi grădiniţe nu au apă curentă
» Cine va deszăpezi străzile din Rânca?

Mehedinţi

» Mehedinţi: Braconieri depistaţi de poliţişti după ce au împuşcat 112 ciocârlii

Vâlcea

» Percheziții în mai multe județe, printre care și Vâlcea, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare a banilor

Sport

» Trei „fluierași“ și patru asistenți au promovat la Liga a III-a
» CSM București – SCM Craiova, duelul echipelor neînvinse în Liga Florilor
» Craiova – Dinamo, derbi încins

Sanatate

» Vreau să fiu un copil sănătos! Oltenia are nevoie de spital (IV) – Președintele CAS Olt: „Un spital special pentru copii ar ajuta mult“

Educatie

» Managerii de școli, somați să nu mai pună automatele de cafea pe coridoare

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top