16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajPieţe de Crăciun din Europa pe care trebuie să le vezi în 2014

Pieţe de Crăciun din Europa pe care trebuie să le vezi în 2014

Ne apropiem cu paşi repezi de sărbătorile de iarnă şi deja marile oraşe europene se îmbracă în haine festive. Tot acum se dă startul celor mai mari  târguri de Crăciun din Europa, aşa că este momentul să-ţi alegi şi tu o vacanţă deosebită de sărbători. Dacă nu te poţi decide, iată câteva sugestii de pieţe de Crăciun în care trebuie să ajungi în 2014.

Piaţa de Crăciun din Berlin

berlin1

Piaţa de Crăciun din Berlin este ocazia unică de a vedea o metropolă în plină schimbare pregătită de sărbători. Oraşul a cunoscut o ascensiune deosebită în ultimii ani, motiv pentru care se află în topul preferinţelor pentru city break-uri europene. În plus, aici vei descoperi mai multe pieţe perfecte pentru cumpărăturile de sărbători, cum ar fi Piaţa Gendarmenmarkt sau Piaţa de la Castelul Charlottenburg.

Piaţa de Crăciun din Paris

paris

Piaţa de Crăciun din Paris îţi oferă şansa de a vizita unul dintre cele mai romantice oraşe europene, îmbrăcat în lumini colorate şi în decoraţiuni de sezon. Cei care aleg să viziteze Parisul de Crăciun se pot bucura de o mulţime de pieţe deosebite, cum ar fi cea de pe Champs Elysees, cea din La Defence sau din Place d’Italie. La acestea se adaugă bine cunoscute atracţii turistice ca Turnul Eiffel, Palatul Versailles sau Muzeul Louvre.

Piaţa de Crăciun din Praga

praga

Piaţa de Crăciun din Praga a devenit una dintre preferatele turiştilor în ultimii ani alături de cea din Viena. Frumuseţea oraşului, dar şi numeroasele sale obiective turistice culturale şi istorice l-au adus şi în topul preferinţelor pentru destinaţii de city break. Aici poţi admira şi poţi face cumpărături în Piaţa Sf. Vaclav şi Piaţa de Crăciun din centrul oraşului.

Piaţa de Crăciun din Roma

roma

Piaţa de Crăciun din Roma este evenimentul potrivit pentru a admira cele mai frumoase decoraţiuni de Crăciun şi atracţiile turistice bine cunoscute din capitala Italiei. În această perioadă, vizitatorii se pot bucura de deschiderea celei mai mari Pieţe de Crăciun din Italia: Piaţa Navona. În plus, turiştii pot admira şi cele mai importante atracţii turistice ale oraşului, cum ar fi fântânile din Roma, Colosseumul, statul Vatican şi multe altele.

Piaţa de Crăciun din Viena

viena

Piaţa de Crăciun din Viena este unul dintre cele mai cunoscute evenimente de acest gen din Europa. Pieţele vieneze de sărbătoare sunt organizate în Piaţa Primăriei şi în Piaţa Maria Tereza, acestea fiind cele două locaţii principale ce adună numeroşi turişti în Viena în fiecare an. Alături de cele doua pieţe, o vizită la Viena de Crăciun poate însemna şi admirarea numeroaselor atracţii turistice faimoase din oraş.

Piaţa de Crăciun din Budapesta

budapesta

Piaţa de Crăciun din Budapesta se deschide anual în zona Vorosmarty Ter din centrul oraşului. Aceasta rivalizează în frumuseţe şi în diversitate cu Piaţa de Crăciun din Viena şi aduce capitala Ungariei în topul oraşelor europene pe care trebuie să le vezi în straie de sărbătoare. Alături de o plimbare prin Piaţa de Crăciun, turiştii pot de asemenea admira numeroasele atracţii turistice ale oraşului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS