21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajClubul Partenerilor „Craiova 2021“

Clubul Partenerilor „Craiova 2021“

 

Craiova îşi propune să devină, în anul 2021, Capitală Culturală Europeană împreună cu întreaga zonă istorică Oltenia. Dobândirea acestui titlu, ce se va acorda de către Parlamentul European în anul 2016, depinde de strategia şi seriozitatea autorităţilor, de opinia experţilor din domeniu, dar şi de fiecare dintre noi, cei care vom beneficia de acest nobil statut în anul 2021, în cazul în care vom fi desemnaţi câştigători.

În anul 2013, autorităţile locale au pus bazele unei asociaţii non-profit – Asociaţia „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021“, după modelul oraşelor europene câştigătoare. Asociaţia a început demersurile necesare realizării proiectului: a creat strategii, a realizat evenimente artistice şi a însufleţit oraşul prin implementarea de proiecte ce implică în mod direct cetăţenii.

Dar, pentru a câştiga titlul de Capitală Culturală Europeană e nevoie de ajutorul tuturor. Fiecare craiovean, fiecare locuitor al Olteniei poate să vină cu idei, să propună proiecte cultural-artistice, să participe la evenimente şi să contribuie financiar la proiectele ce ne pot ajuta să devenim, împreună, cetăţeni ai unei capitale culturale europene. Astfel, a luat naştere Clubul Partenerilor „Craiova 2021“.

poza articol Clubul Partenerilor Craiova 2021

Ce este Clubul Partenerilor „Craiova 2021“?

Este o structură distinctă în cadrul Asociaţiei „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021“, cu ajutorul căreia se vor strânge fondurile private necesare susţinerii proiectelor culturale publice de anvergură. Unul dintre criteriile importante de selecţie a unui oraş pentru a deveni capitală culturală europeană este ca bugetul cu care se finanţează proiectele culturale să provină şi din susţinerea financiară a cetăţenilor din regiunea respectivă.

Ce-şi propune Clubul Partenerilor „Craiova 2021“? 

  1. Să determine atât persoane fizice, cât şi agenţi economici, să se implice direct în susţinerea proiectului „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021“.
  2. Să atragă sponsori importanţi regionali sau naţionali, ale căror interese economice sunt legate de zona Olteniei.

 

Cine poate deveni partener ,,Craiova 2021“, ce trebuie să facă şi care sunt beneficiile sale?

  1. Orice persoană fizică de oriunde, care susţine Craiova. Fiecare cetăţean poate deveni „partener – cetăţean“ al proiectului „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021“. Ce trebuie să facă partenerul – cetăţean? Să participe la evenimentele culturale şi să contribuie cu 50 RON/an. Care sunt beneficiile partenerului – cetăţean? Numele său va fi înscris în Cartea de Aur a Craiovei Capitală Culturală Europeană 2021. El va fi titularul unei cărţi de membru şi posesorul unei insigne. Pe baza prezentării cărţii de membru, partenerul – cetăţean va beneficia de tarife preferenţiale la cumpărarea oricărui bilet la manifestările desfăşurate sub egida Asociaţiei.
  1. Persoane juridice care joacă un rol important pe scena economică locală (comercianţi, artizani, firme mici şi mijlocii) – ,,partenerii – VIP“. Ce trebuie să facă partenerii – VIP? Să participe la evenimentele culturale şi să contribuie cu 5.000 RON/an. Care sunt beneficiile partenerilor VIP? Vor fi înscrişi în Cartea de Aur a Craiovei Capitală Culturală Europeană 2021. Vor fi invitaţi de onoare la anumite evenimente organizate de Asociaţia „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021“. Vor beneficia de două locuri gratuite la toate manifestările organizate sub egida Asociaţiei, precum şi de vizibilitate pe materialele de promovare ale Asociaţiei.
  1. Persoane juridice care joacă un rol important pe scena economică regională şi naţională (contribuabili mari) – ,,partenerii – VVIP“. Ce trebuie să facă partenerii – VVIP? Să participe la evenimentele culturale şi să contribuie cu 50.000 RON/an. Care sunt beneficiile partenerilor VVIP? Vor fi înscrişi în prima secţiune a Cărţii de Aur dedicată Craiovei Capitală Culturală Europeană 2021. Vor fi invitaţi de onoare ai tuturor evenimentelor culturale organizate de Asociaţia „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021“. Vor beneficia de patru locuri gratuite şi personalizate la toate manifestările organizate sub egida Asociaţiei, precum şi de o vizibilitate distinctă pe materialele de promovare ale Asociaţiei. Vor fi invitaţi la toate evenimentele şi recepţiile Asociaţiei „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021“ şi vor avea posibilitatea de a-şi promova propria activitate în cadrul acestora. Vor primi un trofeu ce le atestă statutul de membru VVIP.

Fondurile strânse vor fi depuse într-un cont special al Clubului Partenerilor, iar sumele cumulate în acest cont vor fi vizibile, după o actualizare zilnică, începând cu data de 1 decembrie 2014 pe site-ul www.craiovaculturală.ro. Respectivul cont nu se va deschide până la data de 1 noiembrie 2015, în acest interval urmând a se constitui un consiliu de administrare a fondurilor obţinute, format exclusiv din reprezentanţi ai partenerilor „Craiova 2021“ (ai cetăţenilor şi ai agenţilor economici deveniţi membri ai clubului). Consiliul va decide. prin vot. care dintre proiectele culturale depuse de reprezentanţii Asociaţiei „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021“ vor beneficia de finanţarea obţinută pe această cale, de la membrii Clubului Partenerilor ,,Craiova 2021“.

 

Cum poţi deveni partener ,,Craiova 2021“?

  1. Prin completarea unui formular scris, la unul dintre punctele de lucru ale Asociaţiei Craiova Capitală Culturală Europeană 2021: sediul Asociaţiei – str. A. I. Cuza nr. 7, chioşcul Info Craiova IntenCity (English Park), sediul Operei Craiova – str. Mihai Viteazu nr. 7;
  2. Prin completarea unui formular online pe site-ul Asociaţiei www.craiovaculturală.ro, începând cu data de 1 decembrie 2014.

 

Cont bancar: RO61BRDE170SV14156181700, valuta RON.

Bancă: BRD Craiova.

Persoana de contact:

Corina Bărbuică – secretar;

Telefon: 0770.49.09.67.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS