Are peste 30 de ani de carieră în sistemul de învățământ liceal tehnologic. Dascălul Cristiana Dinu, director adjunct la Colegiul „Ștefan Odobleja“ din Craiova, spune că în prezent filiera tehnologică poate fi îndrăgită de elevii cu rezultate bune dacă le sunt prezentate cunoștințele de bază înainte de a susține admiterea la liceu. Care sunt aspectele pozitive ale sistemului tehnologic și care sunt deficiențele lui încercăm să aflăm pe parcursul interviului.
GdS: Doamna director adjunct Cristiana Dinu, sunteți inginer și de ani buni predați în învățământul tehnic. Când v-ați început cariera didactică?
Cristiana Dinu: Cariera am început-o cu mulți ani în urmă. În 1982 am terminat Facultatea de Electrotehnică din Craiova și am fost repartizată la Câmpulung Muscel. Am început să lucrez în învățământ la Liceul „Dinicu Golescu“, care atunci s-a transformat în liceu industrial și era nevoie de ingineri. La nivel național eram foarte puțini ingineri și au preferat unul venit de pe băncile facultății. Așa am pornit în cariera pe care am continuat-o la Craiova și pot să mă laud cu 34 spre 35 de ani de învățământ, care mă onorează. Consider că am făcut tot ce am putut în acest interval ca să ofer cât mai mult din ce am învățat.
GdS: V-ați început cu entuziasm cariera. Ați întâmpinat dificultăți?
C.D.: Am început cu foarte mult drag. Mi-a plăcut întotdeauna să lucrez cu oamenii. Am conectat meseria de dascăl cu ideea de suflet pentru suflet și cu sentimentul de dragoste pentru elevi. Copiii, în general, sunt pasionați de partea tehnică în momentul în care li se inspiră sau li se comunică o serie de cunoștințe tehnice. Am avut și am și astăzi copii care își doresc să știe mai mult decât le predai. Am avut și copii cu probleme de comportament, dar dacă știm să le cunoaștem sufletul reușim să-i câștigăm pentru ceea ce urmează să facă în viață.
GdS: Mereu la liceu se spune că elevii sunt mai dificili. Cum ați tratat conflictul dascăl-elev, care este văzut și ca un conflict între generații?
C.D.: Eu nu cred în conflictul între generații, cred mai mult în modul în care discuți cu elevul. Ca să reușești să îți stăpânești clasa nu ține de pedagogie, ci de ceea ce vrei să faci cu viața ta și cu a celorlalți. Indiferent de vârsta pe care o ai ca dascăl, fie că ești tânăr sau matur, dacă jignești un elev, nu neapărat cu cuvinte urâte, ci cu apropouri la familia lui, spunând că nu are un comportament bun numai pentru faptul că sunt părinții plecați în străinătate, acel copil nu va mai avea respect. Prin jigniri și apropouri nu îl poți apropia.
GdS: În exemplul anterior ați spus cum trebuie abordat un copil cu părinții plecați în străinătate. Astfel de situații nu sunt izolate. Sunt 7.000 de elevi în Dolj care au părinții în străinătate. E nevoie de o altă abordare pentru ei?
C.D.: Sunt copii mai sensibili. Cu ei trebuie să fim foarte atenți când vorbim. Ei trebuie să se bucure de cea mai mare atenție din partea dirigintelui. Trebuie integrați repede în grupul de elevi pentru că au nevoie de dragoste. Rămân de multe ori în grija bunicilor, care încearcă să acopere acest deficit, dar nu reușesc. Puțină dragoste le putem oferi și noi, profesorii.
GdS: Pot fi ușor de identificat copiii cu probleme emoționale?
C.D.: Câteodată da, pentru că fie sunt foarte retrași, fie fac cât mai multe boacăne ca să iasă în evidență. Chiar dacă sunt elevi de liceu, în sufletul lor este aceeași traumă a plecării părinților. Le simt foarte mult lipsa.
„Activitatea dascălului se măsoară în dosare“
GdS: Aveți peste 30 de ani de activitate în învățământul preuniversitar, mereu în schimbare. Care sunt însă modificările negative care se mențin și în prezent și care ar fi cele pozitive?
C.D.: Înainte de 1990 am lucrat numai cu creta pe tablă, cu un singur tip de manual. În timp s-au produs multe schimbări, unele benefice, altele nu. Deranjant este că activitatea noastră se măsoară în dosare, chiar în foarte multe dosare, în care trebuie să trecem activități extracurriculare și participare în proiecte. Eu consider că actul educațional trebuie axat în principal pe ceea ce trebuie făcut la clasă și progresul realizat la clasă. Noi facem hârtii ca în momentul unei restrângeri de activitate să nu rămânem pe dinafară. Scade mereu numărul de elevi și riscul este ca din titular să pleci oriunde sau acolo unde mai sunt câteva ore. Toate aceste demersuri de a face hârtii și activități pentru eventuala restructurare mănâncă timpul profesorului în care și-ar putea programa ora diferit pentru fiecare clasă. Într-un fel trebuie predată materia la clasa unde media este de 7-8 și sunt și elevi mai slăbuți, și în alt mod se face lecția la o clasă cu elevi foarte buni. În prima situație trebuie să găsesc materiale și metode astfel încât elevii să plece cu cinci noțiuni bine fixate, iar în partea cealaltă trebuie să am material suplimentar pentru că pot obține performanțe cu elevii respectivi. Noi nu ne putem concentra decât pe hârtii pentru zile negre. Dacă este să vorbim și de aspecte pozitive, avem și astfel de exemple. Azi se lucrează pe calculator, tablă magnetică, proiector, ceea ce înseamnă evoluție pentru sistemul educațional.
GdS: Chiar dacă au apărut aceste materiale noi care fac activitatea interactivă, se tot susține teoria că programa școlară este încărcată și, mai ales la liceu, elevii nu se mai pot concentra pe materiile de bază pentru examen și de aceea sunt și rezultate slabe la bacalaureat sau unii chiar renunță la acest examen. Susțineți această teorie?
C.D.: Programele școlae sunt încărcate. Nu este normal ca un copil să stea șapte ore la școală. Eu aș umbla la numărul de ore. Și mai mult decât atât, la învățământul tehnic aș umbla și la structura anului școlar, pentru că acești elevi fac școală până la jumătatea lui iulie și mai rămân doar cu o lună și jumătate de vacanță, în care pot fi prinși și cu altă activitate. Această reducere ar însemna restructurarea cadrelor didactice, una suplimentară față de cea impusă de reducerea numărului de elevi. Ea s-ar putea face însă fără a ajunge în situații-limită prin schimbarea Legii pensiilor, să ne dea dreptul să părăsim sistemul cu trei ani mai devreme, fără penalități. Cred că ar fi mulți care ar opta pentru pensionarea anticipată și mulți tineri care ar avea catedrele salvate. Cred că, în cazul unei restructurări, un cadru didactic care ar mai avea doi-trei ani până la pensie ar opta să iasă din sistem fără penalități și să lase pe unul de 45 de ani care are acasă de crescut doi-trei copii. În prezent, nu cred că ar fi mulți care ar face acest sacrificiu să plece din sistem pentru că pensia este și așa jumătate din salariu și pentru fiecare an înainte de pensia de drept se aplică penalitate de 9%. Pentru doi ani, pensia ar fi redusă cu 18%, pentru cinci ani cu 45% și penalitatea se menține până la pensionarea de drept.
„Sper ca modelele din Timișoara și Brașov să fie aplicate și aici“
GdS: Activitatea didactică v-ați derulat-o în licee tehnologice. Cum se reflectă acest tip de învățământ în rândul părinților și al elevilor în prezent față de momentul în care v-ați început activitatea?
C.D.: Opțiunile pentru liceele tehnologice exisă și acum. Important este să ne expunem oferta educațională foarte bine. Întâmpinăm dificultăți mai mult din partea părinților decât de la copii. Elevii ar fi interesați să facă aceste opțiuni. Nu înțelegem, dar sper că până la urmă se va schimba această opinie. Nu toți putem să terminăm liceul în condițiile în care copiii vin din școala generală cu note foarte mici și mai departe iau la examenul național, la română și matematică, note sub 5. Deocamdată, la liceu vin și copii cu note foarte mici din convingerea părinților că în ciuda notelor pot face față în orice domeniu. Un alt aspect este că pentru a atrage elevi foarte buni trebuie să le dăm șansa să facă practică în ateliere bine dotate, ceea ce Colegiul „Odobleja“ are, dar și să avem alături agenți economici reali, care să îi angajeze măcar pe 20% din ei. Înainte de 1990, partea tehnică a avut șansa de dezvoltare pentru că după ce finalizau studiile elevii se angajau. Oferta noastră educațională este divesificată, dar după absolvire mulți nu se pot încadra pe piața muncii. Sper ca modele de reușită din Timișoara și din Brașov să fie puse în aplicare și la noi.
GdS: Ca dascăl ați urmărit traseul elevilor spre piața muncii?
C.D.: Eu fac asta de când mă știu. Am avut o bucurie imensă să știu ce au făcut elevii mei după ce au terminat profesionala sau liceul. Și este o mândrie să aud că lucrează într-o anumită firmă sau când îi aud spunând: „Știți, am făcut specializarea dumneavoastră pentru că v-am iubit foarte mult“.
