14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCum se previn înşelăciunile prin metoda „Accidentul“

Cum se previn înşelăciunile prin metoda „Accidentul“

În perioadele anterioare, au existat sesizări de la persoane care, în urma unui apel primit prin reţeaua de telefonie fixă, au fost înşelate cu sume mari de bani, sub pretextul că o rudă apropiată a fost implicată într-un accident rutier, iar banii sunt necesari pentru a ajuta persoana în cauză.

ATENŢIE: Dacă primiţi un telefon de la ,,un binevoitor” care vă pretinde bani, pentru facilitarea unei intervenţii către autorităţi sau sub orice alte motive:

NU DAŢI CURS UNEI CERERI DE ACEST TIP ŞI NU TRIMITEŢI BANI, DEOARECE EXISTĂ RISCUL MAJOR SĂ FIŢI VICTIMA UNEI ÎNŞELĂCIUNI!

Cum trebuie să procedaţi:
• Solicitaţi persoanei care v-a sunat cât mai multe detalii privind unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla ruda implicată în accident, urmând a suna la aceste instituţii pentru confirmare;
• Nu vă bazaţi pe cele relatate de un necunoscut! Escrocii mizează tocmai pe reacţia emoţională puternică de moment. Întrerupeţi imediat convorbirea şi încercaţi să apelaţi imediat pe telefonul mobil ruda la care face referire apelul sau persoane din anturajul ei, pentru a afla adevărul;
• Chiar dacă cel care să sună ,,vă recomandă” să fiţi discret sau vă spune că nu puteţi lua legătura direct cu ruda dumneavoastră, deoarece autorităţile i-au ridicat telefonul,  nu vă încredeţi în el! Trebuie să ştiţi că reprezentanţii poliţiei sau ai parchetului nu confiscă telefoanele mobile ale celor implicaţi în accidente rutiere;
Anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112,  pentru a primi sprijin de specialitate. În nici un caz nu acceptaţi o întâlnire directă cu persoana care v-a apelat, înainte de a discuta cu un poliţist!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS