24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateEducatoarea din Timișoara care și-a ucis fetița de 4 ani pentru a se răzbuna pe soț, condamnată la ani grei de închisoare

Educatoarea din Timișoara care și-a ucis fetița de 4 ani pentru a se răzbuna pe soț, condamnată la ani grei de închisoare

Educatoarea din Timişoara acuzată că, în luna martie a acestui an, şi-a ucis fetiţa de patru ani pentru a se răzbuna pe soţ, care urma să divorţeze, a fost condamnată la 12 ani de închisoare cu executare, sentinţa nefiind definitivă, informează MEDIAFAX.

Magistraţii Tribunalului Timiş au decis, la sfârşitul lunii decembrie, să o condamne pe Oana Neţ, educatoarea din Timişoara acuzată că şi-a ucis fetiţa de patru ani, la 12 ani de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie (omor asupra unui membru de familie).

De asemenea, judecătorii au decis ca educatoarea să plătească daune morale de 60.000 de euro, precum şi 3.200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

“Condamnă pe inculpata N. O. R., în prezent deţinută în Penitenciarul Arad, la o pedeapsă de 12 (doisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie (omor asupra unui membru de familie). (…) Deduce din pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatei, durata reţinerii de 24 ore din data de 14.03.2018, ora 14.45 până în data de 15.03.2018, ora 14.45 şi a arestării preventive din data de 15.03.2018 la zi”, scrie în sentinţa Tribunalului Timiş.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.

În prezent, Oana Neţ este închisă la Penitenciarul Arad.

Oana Neţ, o educatoare în vârstă de 38 de ani din Timişoara, şi-a omorât fiica de patru ani, în luna martie a acestui an. Femeia a fost transportată la spital imediat după ce a comis crima, pentru că a consumat erbicid în încercarea de a se sinucide.

Oana Neţ era educatoare la grădiniţa din localitatea timişeană Murani. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Timiş, aceasta şi-a luat concediu fără plată, la începutul lunii februarie, în încercarea de a-şi găsi un alt loc de muncă mai bine plătit şi pentru a scăpa de navetă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS