20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAu fost selectaţi cei 1.000 de câştigători ai bonusului de dobândă pentru emisiunea de titluri de stat Centenar

Au fost selectaţi cei 1.000 de câştigători ai bonusului de dobândă pentru emisiunea de titluri de stat Centenar

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a anunţat, vineri, care sunt cei 1.000 de câştigători ai bonusului de dobândă din cadrul celei de a treia emisiuni Tezaur – ediţia Centenar, potrivit unui comunicat de presă, citat de MEDIAFAX.

Finanţele au organizat joi extragerea celor 1.000 de câştigători ai bonusului de dobândă, iar selecţia s-a făcut electronic sub supravegherea unei comisii formate din cinci membri.

„Pentru bonusul de dobândă în valoare de 5.000 de lei s-au calificat 18.071 de investitori persoane fizice, înregistraţi în evidenţele Ministerului Finanţelor Publice şi ale Companiei Poşta Română. Câştigătorii au fost desemnaţi prin tragere la sorţi, pe baza CNP-ului. Cei mai mulţi sunt din Bucureşti, Bacău, Iaşi, Prahova şi Argeş”, au menţionat reprezentanţii MFP.

Până pe 9 ianuarie 2019, investitorii vor fi notificaţi la domiciliu cu privire la câştigarea bonusului de dobândă, iar banii pot fi ridicaţi de la Unităţile Trezoreriei Statului începând cu 10 ianuarie 2019. Investitorii vor avea la dispoziţie circa un an, până la 20 decembrie 2019, pentru a revendica premiul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS