11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGuvernul taie mierea de la elevii din clasele I-IV, deși legea fusese votată în Parlament

Guvernul taie mierea de la elevii din clasele I-IV, deși legea fusese votată în Parlament

Elevii din clasele I-IV nu vor mai primi miere la școală de la anul, deși legea fusese votată în Parlament în luna noiembrie.

În OUG anunțată marți de Eugen Teodorovici, care conține celebra ”taxă pe lăcomie”, se dispune tăierea fondurilor pentru programul miere de albine în școli.

În perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2021 se suspendă aplicarea prevederilor Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preșcolari și elevii din clasele I – IV din învățământul de stat și confesional, cu modificările ulterioare”, este precizat la articolul 49 al Ordonanței.

Parlamentarii au votat, pe 21 noiembrie 2018, pentru ″miere în scoli″ şi voiau ca preşcolarii şi elevii din clasele I-IV să primească 350 de grame în fiecare lună.

Elevii au fost încântați de măsură, care de asemenea îi ajuta și pe apicultori. Programul urma să coste 16 milioane de euro și era destinat pentru 1.4 milioane de elevi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS