22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAjunul Crăciunului, cu ninsori abundente. Cum va fi vremea pe 25 decembrie

Ajunul Crăciunului, cu ninsori abundente. Cum va fi vremea pe 25 decembrie

Ajunul Crăciunului vine cu ninsori abundente, în special în zona de munte. Meteorologii au emis cod galben de ninsori şi viscol, care a intrat în vigoare duminică noapte, la ora 2:00 şi este valabil până luni seară, la 21:00, informează Digi 24. Atenţionarea vizează aproape jumătate din ţară, unde vor fi precipitaţii, iar vântul va sufla cu peste 80 de kilometri pe oră.

Conform atenţionării în vigoare, ninsorile viscolite vor predomina în toată zona de munte, iar stratul de zăpadă nou depus va trece local de 20 cm. Ploile vor fi prezente la început în celelalte regiuni, apoi se vor semnala şi ninsori, mai ales în nord şi în centru. Intensificări ale vântului vor fi în aproape toată ţara, iar altitudini foarte mari, cu precădere în Carpaţii Meridionali, rafalele vor depăşi 100 km/h.

În prima zi de Crăciun, vremea se va răci simţitor pe întreg cuprinsul ţării. Astfel, maximele vor porni de la minus 4 grade în Transilvania şi se vor opri la 3-4 grade Celsius în regiunie sudice. Va mai ninge pe suprafeţe mici în nord, în nord-est şi în centru, iar vânt alert va fi în Moldova, Dobrogea, în sud-vestul Olteniei, precum şi în spaţiul montan. Temperaturile vor creşte uşor de miercuri, aşa că precipitaţiile din nordul, nord-estul şi centrul teritoriului vor fi trecător şi sub formă de lapoviţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS