Ai centrală, s-ar putea să plăteşti taxă de poluare



Veste rea pentru proprietarii care şi-au montat centrale şi au renunţat la sistemul centralizat de încălzire. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a solicitat din nou impunerea unei taxe de mediu pentru centrale termice individuale.

Este o idee mai veche repusă pe tapet de către reprezentanţii ANRE cu ocazia dezbaterilor Comisiei de Industrii a Camerei Deputaţilor a proiectului de modificare a Legii energiei termice.

„Am făcut o verificare. Care este evoluţia numărului de centrale termice individuale în ultimii trei ani în România? Capacitatea acestor centrale a crecut de la 3.400 de MW la 5.500 de MW în doar trei ani, din 2015 până în 2017. Care este semnificaţia? Problema este că această concentrare de centrale individuale evident este crescută mult mai mult în zonele urbane. Efectul acestei creşteri şi aglomerări este creşterea de emisii de CO2. Cu toate că am desfiinţat şi am redus capacităţile în instalaţii de cogenerare, rezultatul este creşterea emisiilor de CO2 în aglomerări urbane, mai ales că aceste centrale nu au nişte condiţii de mediu impuse clar de legea actuală. Ne gândim, să vedem dacă nu există soluţia prevăzută în directivele europene ca taxarea de mediu să fie impusă şi acestor centrale individuale“, a spus Viorel Alicuș, reprezentant ANRE, citat de presa centrală.


Prin urmare, persoanele care şi-au montat centrale termice individuale sunt tot mai aproape de a plăti o taxă de poluare, ca la maşini.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 5 decembrie 2018

Actualitate

» Muncitorii străini, printre care şi români, ‘exploataţi de angajatori’ în Germania (raport)
» Prognoza meteo din luna decembrie
» Klaus Iohannis: PSD politizează sistemul educaţional
» (VIDEO) George H.W.Bush, condus pe ultimul drum
» Craiova: “De-a capra cu trei iezi” și “Povestea celor trei purceluși” la Teatrul Colibri
» Preşedintele Klaus Iohannis vine cu un proiect de educaţie pentru următorii 12 ani
» UE ia măsuri pentru combaterea ştirilor false, înainte de alegerile europarlamentare
» SUA: Primele puneri sub acuzare în afacerea Panama Papers
» Jean-Claude Juncker: România este pe deplin pregătită să asigure Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene
» Chanel renunţă la utilizarea blănurilor şi pieilor de la animale exotice

Publireportaj

» Casa Ethos – produse naturale „Din regiune. Pentru regiune“

Dolj

» Adus din Italia direct în penitenciar
» Debranşările de la termoficare vor fi interzise prin lege
» Târg de joburi pentru studenţi, la Universitatea din Craiova
» I-au furat geanta din maşină, în centru, în amiaza mare
» Cum au furat ambulanţierii motorina din salvări ani la rând
» S-a semnat contractul pentru achiziționarea de autobuze Euro 6 în Craiova
» (Video) Povestea elevului sărbătorit de jandarmii craioveni
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: S-a semnat contractul pentru achiziționarea de autobuze Euro 6
» Profesorii din Dolj la conferinţa naţională ”Dezvoltarea educației și culturii. Din Oltenia în România”
» Craiova: Grădiniţa “Nicolae Romanescu” a aniversat 49 de ani de activitate
» Craiova: S-au desemnat câştigătorii proiectului “Eşti TARE, VOLUNTARE!”
» Dolj: Prevenirea inundațiilor în bazinul Dunării
» Conferința “Lupta românilor pentru afirmarea identității naționale în lumina principiilor wilsoniene” la Salonic

Gorj

» Subvenţii lunare de 2.250 de lei pentru angajatorii care încadrează în muncă șomeri
» Autoturisme noi pentru Poliţia Locală
» S-a inaugurat un nou serviciu de tip familial
» Constructorul poate relua lucrările la Stadionul Municipal
» Primele troleibuze vor ajunge din primăvară la Târgu Jiu
» Pregătiri pentru pichetări la CEO
» Drumarii au montat 4 kilometri de parazăpezi în Rânca
» Gorj: Contribuabilii vor primi clarificări referitoare la noutăţile legislative fiscale
» Colecţie de icoane gorjeneşti din lemn şi sticlă, trimise la Muzeul Ţăranului Român

Vâlcea

» Rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Vâlcea în luna octombrie este de 2,91%

Sport

» Demonstraţi-vă superioritatea la Chiajna!
» Puştii lui Filip Popescu nu au iertat nimic la zonă
» SCM s-a impus în amicalul cu Brăila
» Weekend plin de handbal la Işalniţa
» Alexandra Marinescu, la un pas de W Series
» Fotbal / Liga I, etapa a 18-a
» Handbal (f) / SCM Craiova s-a impus în amicalul cu Dunărea Brăila
» Fotbal / CCA a desemnat brigada pentru meciul Chiajna – Craiova

Sanatate

» Cum avem grijă de sănătatea plămânilor
» 23 de bebeluşi care s-au născut în Maternitatea Giuleşti, confirmaţi cu infecţia stafilococ auriu

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Scrisoarea despre Dumnezeu a lui Albert Einstein s-a vândut pentru 2,9 milioane de dolari
» Program COLOURS CINEMA Craiova în perioada 7 – 13 decembrie

Top