17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCExN al PSD se reuneşte din nou astăzi. În ultimele două şedinţe au fost excluşi disidenţi şi s-a făcut remanierea Guvernului Dăncilă

CExN al PSD se reuneşte din nou astăzi. În ultimele două şedinţe au fost excluşi disidenţi şi s-a făcut remanierea Guvernului Dăncilă

Secretarul general interimar al PSD Codrin Ştefănescu a anunţat, marţi seară la un post de televiziune, că miercuri va avea loc o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional al PSD, urmată de declaraţii în care „să spunem public cum ne-am adaptat hachiţelor lui Klaus Iohannis”, scrie Mediafax.

„Noi am avut o întâlnire azi la partid între colegii BPN, mâine am convocat un CEx şi vom ieşi apoi să spunem public cum ne-am adaptat la hachiţele lui Klaus Iohannis”, a declarat Codrin Ştefănescu, marţi seară la postul B1 TV.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, liderii PSD nu au primit o ordine de zi, au declarat surse din partid, pentru MEDIAFAX. Conducerea lărgită a PSD se va reuni, miercuri, la Parlament, de la ora 17.00, într-o şedinţă a CExN, au adăugat sursele citate.

Social-democraţii au votat, în şedinţa de marţi a BPN al partidului, ca Lia Olguţa Vasilescu să fie propusă pentru Ministerul Dezvoltării, iar Mircea Drăghici pentru portofoliul Transporturilor, au declarat surse ale formaţiunii pentru MEDIAFAX.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că nu va semna decretele de numire în funcţia de ministru al Transporturilor pentru Lia Olguţa Vasilescu şi pentru Ilan Laufer, care a fost propus de PSD pentru portofoliul Dezvoltării Regionale.

Cu toate că CEx al PSD a decis, luni, remanierea lui Paul Stănescu de la Ministerul Dezvoltării, şeful statului nu a semnat decretul de revocare a acestuia din funcţie.

De asemenea, Ilan Laufer a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută marţi seară la sediul PSD, că refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a îl numi la Ministerul Dezvoltării este un act antisemit, anunţând că va face plângere împotriva acestuia la CNCD.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS