Un uliu, recrutat de gara Waterloo din Londra după ce călătorii s-au plâns că porumbeii le fură mâncarea

Autori


Conducerea celei mai aglomerate gări din Marea Britanie a angajat un uliu pentru a speria porumbeii după un val de sesizări primite din partea pasagerilor, informează Agerpres, citând Press Association.

În gara aflată sub administrarea companiei Network Rail există îşi desfăşoară activitatea douăzeci şi şapte de puncte de vânzare unde sunt comercializate alimente şi băuturi, iar mulţi clienţi s-au plâns că porumbeii ciugulesc din mâncare şi lasă în urmă mizerie.

În comentariile publicate recent pe site-ul TripAdvisor călătorii atrag atenţia că în această gară există o ”mulţime de porumbei care zboară peste tot în timp ce încerci să mănânci”. De asemenea, într-un alt mesaj o persoană declară că a fost nevoită să se ”lupte” cu porumbeii pentru mâncare.


Un alt turist care a trecut prin gară a sugerat chiar că ar fi indicat ca pasagerii să aibă asupra lor câte ”un plici de muşte pentru porumbei”.

Aria, un exemplar din specia uliul lui Harris, în vârstă de cinci ani, se va afla la datorie în gara londoneză de două ori pe săptămână şi va ”lucra” în schimburi de câte două ore.


Comenteaza acum

Alte stiri

7 iulie 2018

UE: călătorii scutiți de viză vor fi verificați în prealabil

Cetăţenii din ţări non-UE scutiţi de obligația de a deține viză vor fi obligați să obțină o autorizație înainte de a călători în UE, conform noilor reguli votate joi de către Parlamentul European.  Noul Sistem european de informații și de ...

Sumarul ediției de joi, 8 noiembrie 2018

Actualitate

» Şoferii ar putea fi amendaţi pe baza clipurilor făcute în trafic
» Gorghiu (PNL): Dacă Rezoluţia pe Justiţie din PE va fi votată, se impune demisia lui Dăncilă, Tăriceanu şi Dragnea
» FMI a înrăutăţit estimările privind avansul economiei europene în 2018 şi în 2019
» Votul PE asupra rezoluţiei privind statul de drept în România va avea loc marţi, în aceeaşi zi cu raportul MCV
» Dolj: Accident rutier cu trei răniţi la Predeşti
» Craiova: Client din taxi rănit în urma unui accident în zona Universitate
» Un uliu, recrutat de gara Waterloo din Londra după ce călătorii s-au plâns că porumbeii le fură mâncarea
» Un olandez solicită în instanţă să-i fie micşorată vârsta legală cu 20 de ani
» CE cere Româniai să confişte câştigurile materiale provenite din infracţiuni
» Comisia Europeană deschide o procedură, împotriva României, privind normele de eficienţă energetică şi cere oprirea mecanismului de plată defalcată a TVA
» Petrecere nazistă într-o şcoală. Elevii au primit uniforme SS şi au mâncat prăjitură cu svastică
» Minivacanţe 2019. Salariaţii de la stat ar putea şti din ianuarie când să-şi programeze vacanţele
» Iohannis către tineri: Vă invit să intraţi în politică. Programul de guvernare s-a dovedit un veritabil manual de manipulare
» Dan Andronic, audiat de procurorii DNA în noul dosar al lui Tăriceanu: Sunt martor
» Vâlcea: Femeie rămasă încarcerată după un accident, pe DN7. Alte două persoane au fost rănite

Publireportaj

» Colocviul „Presa Culturală, Avanpostul Națiunii. Mozaikul/Mozaicul – Identități și Convergențe“

Dolj

» (VIDEO) Demolaţi în prag de iarnă
» Doljul şi Gorjul, fruntaşe la nereguli în sectorul produselor alimentare
» Contribuabilii mijlocii au alt „stăpân“ de la ANAF
» Elevi de la Şcoala Generală nr. 30 au venit să vadă redacţia GdS
» Elevi ai Colegiului Naţional „Carol I“, în vizită la Gazeta de Sud
» Zeci de angajatori, la Forumul Carierei
» Întreruperi energie electrică de luni
» Elevi de la Şcoala Generală nr. 30 au venit să vadă redacţia GdS
» Craiova: Crosul Opel Plusauto, la a treia ediţie
» Dolj: A condus beat şi a fost arestat
» Craiova: Amenzi de peste 85.000 de lei pentru comerţ ilegal

Gorj

» Semaforizare pe bază de buton la toate trecerile de pietoni din Târgu Jiu
» Întârzie licitaţia pentru restaurarea Casei Memoriale „Iosif Keber“
» Şi-a incendiat apartamentul şi s-a aruncat pe fereastră
» Caravana „Fii pregătit!“ ajunge în județul Gorj
» Sătenii din Turburea au epuizat combinele frigorifice din Filiaşi
» Apel pentru scoaterea din mizerie a Secţiei de Cardiologie
» Gorj: Bărbat prins la furat într-un supermarket

Olt

» Olt: Și-a pus capăt zilelor la 50 de ani

Mehedinţi

» Autospeciale noi în dotarea IPJ Mehedinţi

Vâlcea

» Vâlcea: Femeie arestată pentru tentativă de omor după ce i-a dat cu toporul în cap unui tânr de 17 ani

Sport

» Echipele de volei joacă în deplasare
» Baschetbaliştii au misiune dificilă cu Piteştiul (VIDEO)
» Victoria cu Corona, „pansament“ pentru meciul de la Dortmund
» Revanşa cu Sepsi, obligatorie!
» Fotbal / Alex Mateiu şi Devis Mangia au prefaţat confruntarea cu Sepsi. Vezi video!
» Fotbal / Liga Europa, etapa a 4-a

Sanatate

» Unu din trei oameni suferă de carenţă de fier
» Tot ce trebuie să știi despre calciul din organism
» Nici o zi fără un caz de infarct la UPU Craiova

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Tochitură moldovenească
» Nicolae Paulescu, adevăratul creator al insulinei. Cum i-au furat doi tineri canadieni marea descoperire

Top