17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVremea se încălzeşte

Vremea se încălzeşte

Vremea se încălzeşte treptat în toate zonele ţării, anunţă reprezentanţii ANM, precizând că temperaturile vor ajunge până la 27-28 de grade Celsius în partea de Vest a ţării.
Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, dar nesemnificative din punct de vedere cantitativ.
Începând de astăzi valorile termice vor fi în creştere treptată în toate zonele ţării, astfel încât la sfârşitul săptămânii, în cursul zilei de duminică, se va ajunge în partea de Vest a teritoriului şi la maxime de 27-28 de grade. Şi temperaturile minime vor fi ridicate. Marea lor majoritate, între 7 şi 17 grade, cu cele mai mari valori în dealurile de Vest. În următoarele zile va ploua în Vestul, Nordul şi Centrul ţării.
În ceea ce priveşte precipitaţiile, pe fondul încălzirii vor fi doar sub formă de ploaie. Zonele vizate de ploi vor fi cele Vestice, Nordice şi Centrale, dar se vor semnala pe arii restrânse şi neînsemnate cantitativ. Vineri, vremea se va ameliora şi se va încălzi în aproape toată ţara.
Cerul va fi mai mult noros în Maramureş, în nordul şi în estul Transilvaniei, dar numai izolat va ploua slab. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare. Vântul, în diminuare faţă de intervalul anterior, va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, însă rafalele nu vor mai depăşi 70…75 km/h şi temporar în Moldova, cu viteze de până la 45…50 km/h.
Temperaturile maxime se vor încadra între 10…11 grade în zonele depresionare din nord-vest şi centru şi 20…21 de grade în Câmpia Română şi în Lunca Dunării; minimele termice vor fi cuprinse între -3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 12…13 grade în Dealurile Banatului. Mai ales noaptea, se va forma local ceaţă.
Presiunea atmosferica va creşte în regiunile centrale, sudice şi de răsărit, iar în rest va fi în scădere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS