17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComisia Europeană, despre OUG pe legile justiţiei: Urmărim cu preocupare evoluţiile

Comisia Europeană, despre OUG pe legile justiţiei: Urmărim cu preocupare evoluţiile

Comisia Europeană a transmis, miercuri, că urmăreşte cu preocupare evoluţiile recente în cazul amendamentelor la Legile justiţiei şi va analiza „îndeaproape” modificările, iar apoi CE va trage „concluziile adecvate” în acest caz, scrie Mediafax.

„După cum prim-vicepreşedintele Frans Timmermans a spus clar la dezbaterea din Parlamentul European, pe măsură ce vom continua dialogul cu autorităţile române, în spiritul cooperării şi în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Comisia Europeană va trage concluziile adecvate în cazul în care amendamentele la legile justiţiei, la Codurile Penale, la legislaţia privind conflictul de interese şi privind combaterea corupţiei nu vor ţine cont de aceste preocupări. Deci, urmărim cu preocupare cele mai recente evoluţii şi vom analiza îndeaproape modificările. După cum am spus deja de multe ori, existenţa unui sistem judiciar independent şi profesionist are o importanţă foarte mare”, se arată într-un punct de vedere al unui purtător de cuvânt al CE remis, miercuri, MEDIAFAX.

Guvernul a adoptat, luni, OUG pentru modificarea Legilor Justiţiei. Ulterio, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a prezentat, prevederile ordonanţei de urgenţă care a fost adoptată de Guvern, precizând că sunt schimbări în privinţa detaşărilor procurorilor, că interviurile pentru procurorii-şefi vor fi transmise în direct, arhivate şi văzute de oricine şi că ministrul poate sesiza Inspecţia Judiciară.

Ministrul a spus că prin OUG se stabilesc şi paşii de urmat referitor la numirea procurorilor de rand înalt. Astfel, sunt introduse în lege interviuri transmise în direct pentru procurorii-şefi, care vor fi arhivate şi vor putea fi văzute de oricine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS