8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRestricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară

Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că în prezent nu sunt restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale sau pe autostrăzile ţării din cauza vreunui eveniment rutier şi nici probleme semnificative de fluenţă a traficului pe arterele principale.

Pe DN 1, pe o distanţă de aproximativ doi kilometri la intrarea în Predeal, pe sensul de mers Bucureşti – Braşov, se execută lucrări de reparaţii asupra părţii carosabile, traficul rutier fiind dirijat prin semafoare.

Tot pe DN 1, în judeţul Braşov, la kilometrul 220, se execută lucrări la podul de la ieşirea din Şercaia spre Făgăraş, până la începutul lunii noiembrie 2018. Zona este semnalizată cu semafoare.

Pe Autostrada A1, circulaţia rutieră este închisă pe sectorul Șoimuș – Simeria, între kilometrii 354 şi 369, pentru efectuarea lucrărilor de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăștie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuție). Se estimează că lucrările vor fi finalizate până în data de 15 noiembrie 2018. Traficul se desfăşoară deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria – Deva.

Iar pe Autostrada A2, pe sensul Bucureşti – Constanţa, au loc lucrări de reparaţii la sistemul rutier între kilometrii 68+700 metri şi 75+900 metri, circulaţia fiind restricţionată pe sensul către litoral, între localităţile Lehliu-Gară şi Drajna, judeţul Călăraşi. Traficul se desfăşoară doar pe calea 2 (Constanţa – Bucureşti), în ambele sensuri, pe câte o bandă de circulaţie, până la data de 04 noiembrie 2018.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS