Şeful Interpol Costa Rica: Alina Bica a venit în audienţă acum 4 luni. Cu Elena Udrea nu am avut niciun contact

Alina Bica (Foto: b1.ro)


Şeful Interpol Costa Rica, Gustavo Chinchilla, a declarat că fosta şefă DIICOT Alina Bica a mers în audienţă la el cu 4 luni înainte de reţinere, precizând că, pe de altă parte, nu a avut niciun fel de contact cu Elena Udrea, scrie Mediafax.

“Într-o audienţă, doamna Alina Bica s-a prezentat la biroul Interpol însoţită de consilierii săi legali într-un mod foarte politicos. La acel moment nu ne-a oferit locaţia, dar am păstrat contactul cu avocaţii ei care ne-au lăsat informaţii de contact”, a declarat Chinchilla, într-un interviu difuzat de Antena 3.

Întrebat dacă o cunoştea dinainte pe Alina Bica, Gustavo Chinchilla a spus că nu a ştiut despre ea, iar cu Elena Udrea nu a avut niciun contact până la reţinere.


“Lucram în două cauze diferite, cea a Elenei Udrea şi cea a Alinei Bica. Cu doamna Elena Udrea nu am avut niciun tip de contact, niciun tip de abordare şi imediat după reţinerea doamnei Elena, unul dintre avocaţii doamnei Alina Bica ne-a contactat şi eu i-am spus că era timpul să se predea, că cel mai bine era să se prezinte singură la Tribunalul penal al Întâiului Circuit judiciar din San Jose. Dar, el mi-a spus că urma să vorbească cu doamna Bica şi că apoi ne va contacta din nou. Procedura Poliţiei nu se poate pune în stand by. (…) Ele au o cerere de refugiat, dar statutul de refugiat şi azilul politic sunt diferite. Ni s-a părut că momentul oportun de a realiza acea reţinere era 3 octombrie. Ele, potrivit sistemului nostru penal, au dreptul de a solicita câteva recursuri, pot cere schimbarea măsurilor, e dreptul lor”, a completat şeful Interpol Costa Rica.

Elena Udrea şi Alina Bica vor sta în arest preventiv două luni, în Costa Rica, perioadă în care va fi efectuată procedura de extrădare în România. Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, într-un răspuns pentru MEDIAFAX, că Ambasada României în Mexic, care asigură reprezentarea diplomatică şi consulară a României în Costa Rica, nu a primit vreo solicitare de asistenţă consulară din partea Elenei Udrea.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 11 octombrie 2018

Actualitate

» Doi protestatari, reţinuţi în urma violenţelor din 10 august
» Turbulenţele de pe bursă au făcut “o gaură” de 99 de miliarde de dolari celor mai bogaţi oamenii ai lumii
» (VIDEO) Incendiu la două anexe gospodăreşti din Drobeta Turnu Severin
» Malaysia a decis abolirea pedepsei cu moartea
» Listele cu persoanele juridice aprobate în cadrul Programelor Rabla și Rabla Plus au fost publicate pe site-ul AFM
» Doi jurnalişti celebri din România, prinşi cu droguri, urmăriţi penal
» Rafael Nadal sprijină victimele inundațiilor din Mallorca
» Amplasarea aparatelor radar în Mehedinţi

Publireportaj

» Consiliul Județean Dolj reînvie patrimoniul cultural din Oltenia
» Cursuri gratuite de specialitate pentru 600 de agenți de turism și hotelieri din România

Dolj

» VIDEO Răspuns halucinant al CFR: Şuruburile dintre şine şi traverse pot fi desprinse pe jumătate
» Odobleja, o personalitate științifică nedreptățită
» Drifturi pe gazonul proaspăt însămânțat la Hanul Doctorului
» Ce trebuie să ştiţi despre plata avansului din subvenţii
» Avocat craiovean, acuzat de favorizarea făptuitorului
» „Viza de flotant“, sentință definitivă
» Întreruperi energie electrică de luni
» Incendiu în Piața Veche din centrul Craiovei
» Craiova: Weekend cu Prinţul Broască și Alis în lumea păpuşilor la Teatrul Colibri
» Dolj: Se opresc gazele pe o stradă din Melineşti
» Craiova: Avarie la o conductă de apă. Vor fi afectate cartierele Craioviţa Nouă şi George Enescu
» Craiova: Avocatul Ciucă Adi-Remus, reţinut de DIICOT

Gorj

» Revizie generală la utilajele care vor efectua lucrări de deszăpezire
» Directorul care şi-a făcut pedichiura la birou, chemat la ordin de primar
» Râul Jiu, poluat cu peturi şi gunoaie la zeci de metri de Masa Tăcerii
» Un artist gorjean, expoziţie de pictură în Canada
» Remember al Luptelor de la Podul Jiului din data de 14 octombrie 1916
» Gorj: Accident rutier cu o victimă la Crușeț
» Gorj: Contribuabilii vor primi clarificări referitoare la noutăţile legislative fiscale

Olt

» Olt: 65 de kg de peşte au fost confiscate de poliţişti
» Olt: Societate sancţionată pentru pentru încălcarea legislaţiei din domeniul silvic

Mehedinţi

» Mehedinţi: Cercetat pentru înșelăciune
» Mehedinţi: Prins conducând fără permis o maşină neîmatriculată şi cu numere false
» Mehedinţi: Cercetat pentru delapidare și fals în inscrisuri sub semnătură privată
» Pieton accidentat în Drobeta Turnu Severin
» Mehedinţi: Cercetat pentru evaziune fiscală
» Mehedinţi: Razie pe şoselele din judeţ

Vâlcea

» Vâlcea: Teatrul Municipal Ariel spectacolul Kali Traš – Frica Neagră

Sport

» „Tineretul“ dă piept cu Țara Galilor
» Au pus gând rău Clujului
» Handbal (m) / Universitatea Craiova a pierdut la Reșița. Vezi clasamentul!

Sanatate

» În clinicile de psihiatrie ajung tot mai mulți tineri
» Fumatul, principala cauză a bolilor de plămâni
» Detoxifierea de toamnă și beneficiile ei
» 38 de decese cauzate de virusul West Nile, peste 200 de cazuri de meningite

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Reţeta de weekend – Tort cu nuci
» Bancul zilei
» (VIDEO) Încă un pod s-a prăbușit în Italia

Top