10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSUA impun noi taxe vamale pentru importuri din China

SUA impun noi taxe vamale pentru importuri din China

Statele Unite ale Americii au impus tarife de 10% asupra unor importuri din China în valoare de 200 de miliarde de dolari, escaladând războiul schimburilor comerciale comune.
Odată cu măsura decretată de administrația de la Washington, proporţia produselor chinezeşti taxate la import a ajuns la jumătate, relatează Agerpres.
Noile tarife vor intra în vigoare pe 24 septembrie şi vor creşte la 25% de la 1 ianuarie anul viitor, a precizat preşedintele Donald Trump.
Oficialii americani din domeniul comerţului au stabilit că Beijingul este implicat în numeroase politici şi practici incorecte faţă de SUA, legate de tehnologia şi proprietăţile intelectuale americane, a arătat preşedintele. Printre altele, companiile din Statele Unite sunt obligate să transfere tehnologie către partenerii chinezi, ceea ce “constituie o ameninţare gravă la adresa sănătăţii şi prosperităţii economiei Statelor Unite pe termen lung”, a afirmat liderul de la Casa Albă.
Sunt exceptate anumite mărfuri, cum ar fi ceasurile inteligente Apple, produsele cu tehnologie Bluetooth, articolele pentru copii, unele textile, chimicale şi produse agricole, au precizat oficialităţi americane de rang înalt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS