16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA doua zi a summit-ului “Iniţiativa celor Trei Mări”

A doua zi a summit-ului “Iniţiativa celor Trei Mări”

Summitul “Iniţiativei celor Trei Mări” continuă astăzi la Palatul Cotroceni cu o sesiune plenară dedicată domeniilor energiei, transporturilor şi interconexiunii digitale.
Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, va susține un discurs, în a doua zi a summit-ului.
Sesiunea va fi moderată de preşedintele Klaus Iohannis, care ulterior va susţine declaraţii de presă alături de omologii croat şi polonez şi de secretarul american al Energiei, Rick Perry – de la ora 13.00.

În marja summitului, care a debutat luni, a fost organizată şi prima ediţie a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, cu participarea unor oficiali guvernamentali din statele partenere în cadrul Iniţiativei, din celelalte state membre UE, din Statele Unite ale Americii, din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai instituţiilor financiare europene şi internaţionale, precum şi reprezentanţi ai think-tank-urilor şi mediului academic.

Forumul a fost deschis de preşedintele Klaus Iohannis, care a participat, ulterior, la o sesiune plenară prezidenţială alături de omologii din Croaţia, Kolinda Grabar-Kitarovic, din Polonia, Andrzej Duda, din Republica Federală Austria, Alexander van der Bellen, şi de comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu.

Totodată, la summit sunt reprezentate, în calitate de parteneri ai Iniţiativei, Comisia Europeană, prin preşedintele Jean-Claude Juncker, guvernul Statelor Unite ale Americii, prin secretarul Energiei, Rick Perry, şi al Germaniei, prin ministrul federal al Afacerilor Externe, Heiko Maas, precum şi instituţiile financiare europene şi internaţionale, prin preşedinţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Sir Suma Chakrabarti, şi al Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer. Banca Mondială este, de asemenea, reprezentată la lucrările Summitului.

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, care reuneşte cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Marea Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Primele două summituri ale Iniţiativei au avut loc la Dubrovnik, în 2016, şi Varşovia, în 2017.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS