21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAfganistan: Trei morţi şi şapte răniţi, într-un accident de elicopter de transport militar

Afganistan: Trei morţi şi şapte răniţi, într-un accident de elicopter de transport militar

Trei persoane şi-au pierdut viaţa şi şapte au fost rănite, duminică, în urma unui accident de elicopter de transport militar care s-a prăbuşit în nordul Afganistanului, a declarat un oficial afgan citat de AFP, informează Agerpres.

Elicopterul, al cărui tip nu a fost precizat, s-a prăbuşit din cauza unor „probleme tehnice” la puţin timp după decolare din districtul Dehdadi, în provincia Balkh, a declarat comandantul adjunct al forţelor afgane în nordul Afganistanului, Nazer Khuda Pamiri. Doi dintre morţi sunt afgani, al treilea este un „pilot străin”, fără îndoială rus, a adăugat el.

Aparatul, care a luat foc după prăbuşire, a aparţinut unei companii private şi a fost închiriat de Ministerul afgan al Apărării, potrivit adjunctului purtătorului de cuvânt al ministerului, Mohammad Radmanish.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS