10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOrban: Modul în care Dăncilă minte în documente oficiale arată că trebuie să plece

Orban: Modul în care Dăncilă minte în documente oficiale arată că trebuie să plece

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că premierul Viorica Dăncilă, prin scrisoarea adresată oficialilor de la Bruxelles, nu face altceva decât „să mintă” şi să „execute ordine antidemocratice”, considerând că pentru acest lucru trebuie să demisioneze, informează Agerpres.

„Modul în care îşi permite să mintă cu neruşinare în documente oficiale arată o dată în plus că această marionetă, executantă a unor ordine antidemocratice, trebuie să plece. Impertinenţa premierului marionetă Dăncilă de a minţi în corespondenţe oficiale afectează fundamental interesele României în Uniunea Europeană”, spune Ludovic Orban într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

Liberalul spune că este „halucinant modul în care premierul Viorica Dăncilă îşi permite să mintă într-o corespondenţă oficială, transmisă la Bruxelles, cu privire la situaţia din România”.

„Este cu atât mai grav faptul că păpuşarii Vioricăi Dăncilă cred că pot dezinforma în acest mod oficialii europeni. Scrisoarea premierului, care nu a fost făcută publică de Guvern, nu face decât să confirme o dată în plus faptul că puterea politică de la Bucureşti este ruptă de realitate şi acţionează cu rea-credinţă, întrucât încearcă să prezinte o versiune vădit falsă asupra evenimentelor recente”, mai spune Orban.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS