13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCercetătorii australieni testează tendoane de canguri care ar putea înlocui ligamentele umane rupte

Cercetătorii australieni testează tendoane de canguri care ar putea înlocui ligamentele umane rupte

Tendoane prelevate de la canguri sunt testate în Australia spre a fi utilizate în cadrul intervenţiilor chirurgicale de înlocuire a ligamentului genunchiului, gleznei sau umărului, tratament revoluţionar de care ar putea beneficia în special sportivii predispuşi la astfel de accidentări, informează Agerpres, citând agenţia Xinhua.

Studiul fără precedent a prezentat „prima dovadă a testării conceptului” ce atestă că tendoanele de cangur sunt „de şase ori mai puternice în comparaţie cu ligamentul încrucişat al omului”, se arată într-un comunicat emis marţi seară de Universitatea din Sydney.

„Tendonul de cangur are o compoziţie similară cu cel uman, însă este mai lung şi are proprietăţi mecanice mai bune, ceea ce îl face să fie un produs natural excelent ce ar putea fi utilizat într-o varietate de proceduri chirurgicale”, a declarat chirurgul ortoped Nick Hartnell care conduce una dintre cele trei societăţi partenere care colaborează cu universitatea australiană la acest proiect.

Proiectul presupune o investiţie de 2,4 milioane de dolari australieni (1,73 milioane de dolari americani) din partea partenerilor asociaţi. Tendoanele pentru grefele medicale sunt prelevate de la cangurii sacrificaţi pentru industria cărnii şi în cadrul programelor anuale de reducere a efectivelor din sălbăticie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS