9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn nou bilanţ după proteste: 452 de persoane au avut nevoie de ajutor medical. Trei oameni au arsuri pe 15% din corp

Un nou bilanţ după proteste: 452 de persoane au avut nevoie de ajutor medical. Trei oameni au arsuri pe 15% din corp

Peste 400 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, vineri, la protestul din Piaţa Victoriei. Dintre acestea, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafaţa corpului, informează Mediafax.

“Vorbim despre 452 de persoane asistate medical la faţa locului şi 40 de persoane transportate la spital. Printre persoanele cărora li s-a acordat asistenţă medicală la faţa locului se află şi 35 de jandarmi, dintre care 11 au fost transportaţi la spital”, a declarat locotenent colonel Marius Militaru, şef comunicare Jandarmeria Română, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute sâmbătă.

De asemenea, 19 răniţi în urma protestului au fost transportaţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafaţa corpului.

“Patru persoane au necesitat internare în spital şi îngrijiri medicale avansate, trei persoane au prezentat arsuri pe aproximativ 10 – 15% din suprafaţa corpului şi sunt internaţi în Secţia de Chirurgie Plastică a Spitalului. O persoană a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă la Secţia de Chirurgie Generală, extrăgându-i-se un corp străin de la nivelul coapsei drepte şi se află internată”, se arată într-un comunicat de presă al reprezentanţilor Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Unitatea spitalicească mai precizează că între cei 19 pacienţi nu se află niciun jandarm şi niciun copil.

Totodată, pentru îngrijiri medicale s-au adresat 50 de persoane la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Potrivit coordonatorului SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, victimele se află în stare stabilă şi sunt în afara oricărui pericol.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS