29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrevă la compania aeriană croată

Grevă la compania aeriană croată

Sindicatul piloților Companiei Croația Airlines /HSPP/ și Sindicatul personalului de deservire și auxiliar al Croația Airlines /OCRA/ au decis să intre în grevă pe o durată nelimitată, începând de astăzi. Pe perioada grevei, vor fi afectate 70% dintre zborurile Companiei Croația Airlines, respectiv peste 5.000 de pasageri zilnic.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care urmează să călătorească cu aeronave ale Companiei Croația Airlines, să solicite informații privind zborurile respective la agențiile Companiei Croația Airlines și să își organizeze corespunzător călătoriile.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește cetățenilor români că, în situații de urgență, pe teritoriul Croației, pot apela numărul european unic de urgență 112.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +3851467660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Croația: +3859841341.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internethttp://zagreb.mae.ro, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS