12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLegea privind prescrierea faptelor mai vechi de trei ani ce determină conflictul de interese, sesizată la CCR

Legea privind prescrierea faptelor mai vechi de trei ani ce determină conflictul de interese, sesizată la CCR

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale a României (CCR), joi, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, informează Agerpres.

„Prin conţinutul normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie”, arată şeful statului în sesizarea transmisă CCR, menţionând că Parlamentul i-a transmis acest act normativ în vederea promulgării pe 16 iulie.

El arată că legea supusă controlului de constituţionalitate prevede că „faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS