14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStructura centrală a DNA preia de la DNA Ploieşti dosarele în care sunt implicaţi membrii familiei Cosma

Structura centrală a DNA preia de la DNA Ploieşti dosarele în care sunt implicaţi membrii familiei Cosma

Procurorul-şef interimar al DNA, Anca Jurma, a dispus ca Structura centrală a instituţiei să preia de la DNA Ploieşti dosarele penale care îi privesc pe Vlad Cosma, Andreea Cosma şi Mircea Cosma, informează Agerpres.

„Ca urmare a efectuării controlului dispus la Serviciul Teritorial Ploieşti, au fost identificate dosarele penale în care procurorii din cadrul Serviciului desfăşoară activitatea de urmărire penală în cauze care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma şi Mircea Cosma. Cu referire la aceste dosare, în contextul punerii în mişcare a urmăririi penale şi al dispunerii măsurii controlului judiciar, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, faţă de fostul şef al Serviciului Teritorial Ploieşti, procurorul Onea Lucian Gabriel, şi pentru a nu exista suspiciuni cu privire la imparţialitatea procurorilor care efectuează urmărirea penală în dosarele respective, procurorul şef al DNA Anca Jurma a dispus preluarea de către Structura centrală a acestor dosare. Dosarele preluate urmează a fi repartizate procurorilor în vederea soluţionării”, se arată într-un comunicat al DNA remis marţi Agerpres.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS