21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCCR discută pe 20 septembrie sesizarea lui Iohannis asupra Legii privind Codul administrativ

CCR discută pe 20 septembrie sesizarea lui Iohannis asupra Legii privind Codul administrativ

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 20 septembrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii privind Codul administrativ, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.

Iohannis argumentează că legea a fost dezbătută şi adoptată cu depăşirea termenului constituţional de 60 de zile stabilit pentru prima Cameră sesizată, respectiv Senatul. Astfel, el arată că pe 19 februarie, conducerea Senatului a sesizat comisiile de specialitate cu această lege, care trebuia adoptată până pe 19 aprilie.

El adaugă şi faptul că acest act normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor în cadrul unei sesiuni extraordinare neconstituţional întrunită.

„Legea privind Codul administrativ al României a fost dezbătută şi adoptată de către Camera Deputaţilor în cadrul unei sesiuni extraordinare neconstituţional întrunite, întrucât: a) niciunul dintre subiectele care au dreptul, potrivit art. 66 alin. (2) din Constituţie, de a cere întrunirea Camerelor în sesiune extraordinară nu a formulat o asemenea cerere; b) convocarea Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară s-a realizat de un alt subiect decât cel stabilit la art. 66 alin. (3) din Constituţie”, argumentează şeful statului.

El mai arată că cele două Camere ale Parlamentului s-au comportat ca şi cum prima, respectiv Senatul, ar fi avut doar o competenţă de primă Cameră, iar Camera decizională – Camera Deputaţilor -, ca şi cum ar fi avut deplină competenţă decizională pentru toate materiile reglementate.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS