10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateONU: 1.500 de migranți au murit în Mediterană de la începutul anului

ONU: 1.500 de migranți au murit în Mediterană de la începutul anului

Pentru al cincilea an consecutiv, cel puţin 1.500 de migranţi au murit în Marea Mediterană, ruta unde s-au înregistrat cele mai multe decese fiind cea dintre Libia şi Italia, cu 19 morţi, a transmis vineri Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), potrivit Reuters, scrie Agerpres.

Spania, care a depăşit Italia ca destinaţie preferată, a înregistrat aproape 21.000 de migranţi până acum în acest an, aproape mai mulţi decât pe întreg anul trecut, a menţionat această agenţie a ONU pentru migraţie. În total, circa 55.000 de migranţi au ajuns pe malurile Europei până acum în acest an, comparativ cu numărul de două ori mai mare înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 111,753, conform OIM. În Italia, al cărei nou guvern a închis porturile pentru accesul vaselor de salvare, au ajuns în acest an pe mare, dinspre Libia, 18.130 de migranţi, în timp ce restul s-au îndreptat spre Grecia, Malta şi Cipru. „În ciuda numărului incredibil de mic al celor ajunşi în Italia, rata deceselor la 1.000 de persoane ar putea fi la cel mai ridicat nivel de la izbucnirea situaţiei de urgenţă”, a declarat într-un conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al OIM, Joel Millman.

OIM şi Agenţia ONU pentru refugiaţi (UNHCR) au confirmat că vor găzdui luni o întâlnire la Geneva pentru a discuta despre o abordare colectivă privind punctele de debarcare a migranţilor în vederea unei gestionări mai uşoare a salvărilor pe mare. Cele două agenţii au refuzat să spună ce oficiali guvernamentali vor participa la această întâlnire cu uşile închise.

Comisia Europeană a prezentat marţi o propunere pentru crearea de „platforme regionale de debarcare”, ce ar urma să fie cel mai probabil instalate în afara UE pentru a procesa situaţia migranţilor salvaţi pe mare.

Totuşi, aceste planuri nu sunt foarte clare şi nu sunt menţionate potenţialele ţări gazdă. Potrivit unor diplomaţi UE, ele ar putea fi instalate în nordul Africii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS