27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateElicoptere noi pentru intervenţii în situaţii de urgenţă

Elicoptere noi pentru intervenţii în situaţii de urgenţă

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind achiziția centralizată de elicoptere și simulatoare de zbor aparținând Ministerului Afacerilor Interne pentru gestionarea situațiilor de urgență a fost aprobată, ieri, în şedinţa executivului. Prin actul normativ sus-menționat, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a fost desemnat drept unitate de achiziții centralizată în acest sens, MAI intenționând să suplimenteze dotarea Inspectoratului General de Aviație (IGAV) cu 22 elicoptere (10 elicoptere ușoare și 12 elicoptere medii/grele) și cu cel puțin un simulator de zbor.

Acestea vor îmbunătăți substanțial capacitatea de răspuns și de pregătire în cazul situațiilor de urgență de amploare și intensitate deosebită. De asemenea, amplasarea în teritoriu a resurselor ce vor fi achiziționate va permite furnizarea unui răspuns rapid în situații de urgență pe întreg teritoriul național, dar și acoperirea a două componente esențiale a misiunilor de căutare-salvare, respectiv cele din mediul montan și misiunile pe mare.

În momentul de față, IGAV dispune de 22 de aeronave (20 elicoptere și 2 avioane) reprezentând un grad general de asigurare de 56% față de totalul prevăzut. Vechimea elicopterelor ajunge până la 45 de ani, 6 dintre ele având o vechime între 25 și 45 de ani și alte 2 între 34 și 40 de ani.

Achiziția se va face din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), din care MAI beneficiază de aproximativ 600 milioane Euro. Programul are ca obiectiv dezvoltarea domeniului situațiilor de urgență.

Din această sumă, au fost alocate aproximativ 170 milioane de euro pentru achiziția de elicoptere. In perioada următoare, IGSU va iniția o licitație deschisă având ca scop încheierea unui acord cadru pentru satisfacerea necesităților ministerului, în valoare de aproximativ 418 milioane de euro și care se va derula pe parcursul a 4 ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS