10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMajoritatea oamenilor cred că lumea este mai periculoasă decât în urmă cu doi ani (sondaj global)

Majoritatea oamenilor cred că lumea este mai periculoasă decât în urmă cu doi ani (sondaj global)

Majoritatea oamenilor cred că lumea este mai periculoasă acum decât în urmă cu doi ani, crescând îngrijorările provocate de violenţe şi de armele de distrugere în masă, potrivit unui sondaj realizat de Global Challenges Foundation, informează Agerpres, citând Reuters.

Şase din zece respondenţi au fost de părere că pericolele au crescut, citând conflictele şi armele nucleare şi chimice drept riscuri mai ameninţătoare decât creşterea populaţiei sau schimbările climatice.

Rezultatele studiului au fost publicate marţi, cu o zi înaintea summitului NATO de la Bruxelles, ce are pe fondul tensiunilor în creştere între Statele Unite ale Americii şi alţi membri ai Alianţei cu privire la cheltuielile pentru apărare.

”Este evident că sistemele noastre actuale de cooperare globală nu îi mai fac pe oameni să se simtă în siguranţă”, a comentat Mats Andersson, vicepreşedinte al Global Challenges Foundation, într-un comunicat.

Turbulenţele între NATO şi Rusia, conflictele din Siria, Yemen şi Ucraina, dar şi tensiunile legate de programele nucleare ale Coreei de Nord şi Iranului îi fac pe oameni să nu se simtă în siguranţă, a explicat Andersson.

Un sondaj distinct, realizat tot la comanda Global Challenges Foundation după summitul Trump-Kim din Singapore, releva că, în mare proporţie, oamenii nu se simt mai în siguranţă.

”Războiul este mai probabil. Avem multă instabilitate şi aceasta este adesea un precursor al războaielor”, a declarat Patricia Lewis, directorul Institutului pentru Studii Strategice (Chatham House) de la Londra.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS