8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDNA explică de ce anchetele vor fi afectate de Codul de Procedură Penală votat de aleșii Puterii

DNA explică de ce anchetele vor fi afectate de Codul de Procedură Penală votat de aleșii Puterii

Direcția Națională Anticorupție critică recentele modificări din Codul de procedură penală, într-un document în care sunt evidenţiate principalele modificări ce vor îngreuna anchetele penale.
DNA dă 16 exemple de articole din Codul de Procedură Penală, adoptat recent de Parlament, care ar putea afecta cercetările. Unul din ele se referă la înregistrările care pot fi folosite ca probe.
Procurorii anticorupție spun că dacă o persoană filmează momentul în care un cetățean primește mita, acea filmare nu va putea fi folosită ca probă pentru că filmarea nu este realizată de una din părțile din dosar, așa cum au decis parlamentarii puterii.
Un alt exemplu se referă la dreptul suspectului și inculpatului să asiste la audierile martorilor.
“Această posibilitate va îngreuna efectuarea urmăririi penale, având în vedere că, în numeroase situații, martorii vor fi intimidați de prezența autorului infracțiunii, mai ales în situațiile în care se află în relație de subordonare față de acesta, cum se întâmplă în situația infracțiunilor de abuz în serviciu și corupție”, spun anchetatorii DNA.
Ei adăugă că un alt articol votat de parlamentari îi obligă să anunțe inculpații că vor face percheziții la un alt inculpat sau o altă persoană fără a exista nici o garanție de păstrare a confidențialității.
Codul de Procedură Penală votat recent de Parlament, dar neintrat încă în vigoare, mai prevede și că se impune clasarea cauzei dacă, în termen de un an, procurorul nu începe urmărirea penală față de persoană.
“Aceste dispoziții sunt de natură să încalce prevederile constituționale referitoare la legalitatea procesului penal.
Introducerea unei limite maxime de un an (…) aduce o atingere gravă posibilității de a investiga infracțiunile grave, a căror complexitate nu permite strângerea tuturor probelor necesare pentru dovedirea vinovăției în acest interval”, avertizează procurorii anticorupție.
DNA mai critică și Articolul 159 care introduce restricții referitoare la efectuarea perchezițiilor dar și articolul prin care se limitează termenul în care o persoană poate să denunțe o infracțiune pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă.
Articolul 159 alineatul (8) stabilește că: ”neindicarea obiectelor sau a persoanelor căutate împiedică efectuarea percheziției de către organul judiciar”, dar procurorii spun că o percheziție se poate dispune și în cazul descoperirii unor obiecte despre care organele judiciare nu dețin informații precise.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS