16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProtocolul SRI cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desecretizat

Protocolul SRI cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desecretizat

Procedura de declasificare a protocolului de cooperare între SRI și PICCJ, lansată la finalul lunii mai de directorul SRI, Eduard Hellvig, s-a încheiat astăzi cu publicarea documentului, transmite SRI.
„S-a avut în vedere faptul că protocolul nu mai conține niciun fel de date sau informații care să pună în pericol securitatea națională a României, așa cum este definită astăzi de legislația în vigoare și de recentele hotărâri în materie ale Curții Constituționale a României.
Principalul subiect tratat în cadrul protocolului se referea la crearea și operaționalizarea cadrului legal și organizatoric pentru acreditarea de securitate a sistemului informatic comun de gestionare a informațiilor clasificate vehiculate în procedurile de emitere a mandatelor de securitate națională.

Semnarea protocolului a fost făcută ca urmare a emiterii unei solicitări cu caracter obligatoriu din partea ORNISS (martie 2006), prin care se impunea celor două instituții încheierea unui acord reciproc de securitate, precum și dobândirea, de PICCJ, a unui certificat de acreditare de securitate.

În aplicarea dispozițiilor ORNISS, în anul 2009 a fost semnat acordul de securitate SRI-PICCJ, iar în anul 2012 s-a realizat acreditarea de securitate a sistemului informatic interconectat. În luna martie 2017 a fost prelungită acreditarea până în 2020”, precizează SRI într-un comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS