6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDonald Trump anunţă că Statele Unite nu îşi vor retrage trupele din Coreea de Sud

Donald Trump anunţă că Statele Unite nu îşi vor retrage trupele din Coreea de Sud

Preşedintele american Donald Trump a declarat că nu a făcut nicio înţelegere cu liderul suprem nord-coreean Kim Jong-un privind retragerea trupelor americane de pe teritoriul Coreei de Sud, relatează site-ul postului Fox News. „Mi-ar plăcea să retrag militarii de acolo deoarece costă foarte mulţi bani. Mi-ar plăcea să îi aduc acasă. Mi-ar plăcea, dar acest lucru nu se află în discuţii încă. La momentul potrivit va fi”, a declarat liderul de la Casa Albă, potrivit Mediafax.

Statele Unite, care deţin aproximativ 28.500 de militari în Coreea de Sud, şi-au menţinut forţele în regiune încă de la sfârşitul Războiului Coreean, desfăşurat între 1950-1953, pe care le-a folosit în diferite exerciţii militare. Donald Trump a anunţat, în urma summitului din Singapore, că va renunţa la exerciţiile militare comune cu Seulul, dacă Phenianul va renunţa la programul său nuclear. „Vom opri aceste jocuri de război, care ne costă foarte mulţi bani, până în momentul în care negocierile nu vor mai funcţiona. Dar vom salva foarte muţi bani”, a declarat Trump.
Un purtător de cuvânt al trupelor americane din Coreea de Sud a informat că nu a primit niciun ordin nou privind exerciţiile militare. „Deocamdată nu cunoaştem exact intenţiile preşedintelui Trump”, a declarat Ministerul sud-coreean de Externe, adăugând că nu au existat încă discuţii între Washington şi Seul privind modificarea exerciţiilor din luna august. La rândul său, Preşedinţia Coreei de Sud a exprimat surprindere privind anunţul făcut de Donald Trump. Următorul exerciţiu militar americano-sud-coreean este programat în august. Prezenţa trupelor americane este considerată o garanţie de securitate în Coreea de Sud.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS