CSM: Decizia acțiunii disciplinare împotriva Laurei Codruța Kovesi, anunţată pe 20 iunie

Laura Codruţa Kovesi (Foto: realitatea.net)


Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va pronunța pe 20 iunie o decizie în cazul acțiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Pe 11 aprilie, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat acţiunea disciplinară faţă Kovesi, după ce aceasta ar fi desemnat, ca membru al unei echipei de control, un magistrat aflat într-o stare vădită de incompatibilitate.


“Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de articolul 99 litera g) din Legea nr. 303/2004, respectiv ‘nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior date în scris şi în conformitate cu legea’, constând în aceea că a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile articolului 7 alineatul (3) din Ordinul numărul 5/12.01.2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se referă la competenţa de a dispune şi a efectua controlul tematic: ‘controlul pentru situaţii deosebite şi controlul tematic se dispun de către conducătorii unităţilor de parchet şi se realizează de către aceştia în mod direct sau prin procurori anume desemnaţi’, prin desemnarea consilierului procurorului şef al DNA, judecător detaşat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate pentru efectuarea controlului tematic la două servicii teritoriale”, preciza IJ într-un comunicat.


Comenteaza acum

Alte stiri

9 octombrie 2018

Inspecţia Judiciară a făcut public protocolul făcut în 2016 cu SRI

Inspecţia Judiciară a dat publicităţii, marţi, protocolul de cooperare încheiat în anul 2016 cu Serviciul Român de Informaţii, scrie Agerpres. Inspecţia Judiciară susţine că, în perioada în care protocolul a fost în vigoare, nu a solicitat şi nu ...

Sumarul ediției de miercuri, 13 iunie 2018

Actualitate

» Ploile abundente din Craiova, pasate de primărie în sarcina ISU
» Guvernul a aprobat un proiect în valoare de 115 milioane de lei destinat persoanelor vârstnice
» Sprijin pentru industria cinematografică
» Moment de reculegere şi coroane de flori pentru victimele violenţelor, la împlinirea a 28 de ani de la Mineriadă
» Dragnea l-a concediat pe George Harabagiu, coordonatorul campaniei de pe Facebook cu Simona Halep
» Măsurile luate de Administraţia Bazinală de Apă. „Jiu” în vederea diminuării efectelor inundațiilor din zonele vizate de avertizarea hidrologică
» Recomandări pentru şofatul în siguranţă, în perioada verii
» George H.W. Bush a împlinit 94 de ani şi a devenit cel mai longevov fost preşedinte american
» Dolj: 92% dintre absolvenţii clasei a VIII-a, prezenţi la proba scrisă la matematică
» CSM: Decizia acțiunii disciplinare împotriva Laurei Codruța Kovesi, anunţată pe 20 iunie

Interviu

» Alin Demetrian, managerul SJU Craiova: „Este nevoie de o organizare mai bună în spital“

Local

» Nota zece la matematică, greu de obţinut
» Patru persoane de 100 de ani, sărbătorite la Centenar
» Vreme călduroasă în Oltenia până pe 24 iunie

Dolj

» Emoţii mari la matematică, la evaluarea naţională
» Tel Drum nu-și asumă asfaltul surpat de pe strada Râului
» Primăria ia atitudine după incidentul din Lăpuș
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Vremea rea începe să afecteze Craiova. Doi copaci şi un acoperiş au căzut
» Craiova: Femeie accidentată pe trecerea de pietoni, în Craioviţa
» Craiova: Proiectul English Book – Reading Club continuă la „Aman“
» Dolj: 19 percheziţii la contrabandişti de ţigări
» Jandarmii din Craiova donează sânge
» Doi bărbaţi şi o femeie, reţinuţi pentru că falsificau diverse documente
» Program Colours Cinema Craiova, în săptămâna 15 – 21 iunie
» Filmul Dovlatov, fascinanta poveste a scriitorului cu același nume, va rula la Craiova
» Craiova: George Popescu lansează o monografie critică despre opera lui Marin Mincu

Gorj

» Festivalul iei „România Autentică“ va avea loc la Hobiţa şi Târgu Jiu
» Constructori pentru reabilitarea mai multor drumuri judeţene
» Corpul de control al prefecturii a făcut verificări cu un singur membru
» Controale după tragedia de la Rovinari
» Patru gorjence de 100 de ani, premiate de autorităţi
» Posibile alegeri parţiale în trei comune
» Gorj: Căderi de pietre în Defileul Jiului
» Gorj: Persoană surprinsă de viitură la Arcani
» Gorj: Drum blocat la Curtişoara
» Cod portocaliu de ploi torenţiale în Gorj

Olt

» Olt: Patru persoane de 100 de ani, sărbătorite la Centenar

Mehedinţi

» Mehedinți: Două persoane, lovite de trăsnet. Un bărbat a murit
» Mehedinţi: Accident cu două victime, în Severin
» Mehedinţi: Coliziune între o maşină şi un autocamion
» ISU Mehedinţi recrutează tineri pentru Şcoala de Subofiţeri de Pompieri

Vâlcea

» Vâlcea: Proiectul „Ora de net“ continuă

Sport

» Obiectivul lui Dedu pentru Europene
» Fotbal / Mondialul din Rusia așteaptă primul fluier. Vezi programul meciurilor!
» Simona Halep: „În cei 20 de ani de când am început tenisul au fost multe momente grele, însă niciodată nu am renunţat“

Sanatate

» Ce trebuie să știm despre colesterol

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Prinţul Harry este stilistul soţiei sale, ducesa Meghan de Sussex

Top