10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRestricţii de circulaţie pe mai multe drumuri naţionale din ţară

Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri naţionale din ţară

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că la această oră nu sunt semnalate evenimente rutiere care să impună restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale sau pe autostrăzile ţării şi nici probleme deosebite de fluenţă a traficului.
Până la data de 01.06.2018, circulația rutieră se închide pentru perioade de 30 de minute, la intervale de 2 ore, pe DN 76, între kilometrii 4+135 şi 4+240 de metri (localitatea Bejan, județul Hunedoara) și pe breteaua de intrare a Autostrăzii A1 Deva – Orăștie. Măsura este impusă pentru executarea lucrărilor de amenajare a pasajelor supraterane ale lotului 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva. Zona va fi semnalizată cu bariere, circulația desfăşurându-se alternativ, dirijată de piloți de trafic.
Pe DN 1C Dej – Baia Mare, pe tronsonul kilometric 108+800 – 108+950 de metri, între localităţile Ileanda (judeţul Sălaj) şi Mesteacăn (judeţul Maramureş), se efectuează lucrări de refacere a părţii carosabile, până în cursul lunii august, traficul rutier desfăşurându-se pe două dintre cele trei benzi de rulare (pe cele aferente sensului de urcare).
La nivelul ţării există trei drumuri naţionale cu circulaţia închisă, astfel:
– DN 7C Transfăgărășan între Piscu Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu), pe tronsonul kilometric 104 – 131, până la finalul lunii iunie 2018, conform Regulamentului de Funcţionare nr. 524/2015;
– DN 12B Târgu Ocna – Slănic Moldova (judeţul Bacău), la kilometrul 0+450 de metri, din cauza alunecărilor de teren ce au condus la tasarea platformei drumului şi apariţia fisurilor la partea carosabilă;
– DN 66A între Câmpu lui Neag (judeţul Hunedoara) și Cerna Sat (judeţul Gorj), pe tronsonul kilometric 47 – 88, până la data de 31 decembrie 2018, ca urmare a alunecărilor de teren, căderilor de copaci sau cedărilor de terasament.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS