Vremea în weekend va fi caldă, dar instabilă, cu ploi în toată țara

ampress.ro
Etichete , , , ,


Vremea în weekend va fi caldă, cu temperaturi situate între 22 şi 30 de grade, însă instabilă, urmând ca sâmbătă după-amiază să plouă în toată ţara, în special în zona de munte, unde vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi chiar grindină. Şi duminică va ploua torenţial în partea de vest a ţării, în timp ce în est vremea va fi frumoasă, iar ploile vor fi de scurtă durată, scrie News.ro.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va fi caldă în perioada următoare, însă instabilă.

Sâmbătă , această instabilitate se va simţi mai întâi în zona de munte, apoi şi în restul ţării. Va ploua în toată ţara, vor fi intensificări ale vântului însoţite de frecvente descărcări electrice, în special în zona de munte, unde va fi şi grindină. Temperaturile maxime vor fi în general între 25 şi 30 de grade, mai ridicate în sudul ţării, în timp ce minimele nu vor coborî sub 14 grade Celsius.

Duminică , în prima zi de Rusalii, meteorologii spun că instabilitatea se va intensifica mai ales în partea de vest a ţării, unde va ploua torenţial, ploile fiind însoţite de frecvente descărcări electrice şi grindină. În partea de est, în Moldova, în Muntenia şi în Dobrogea, vremea va fi frumoasă, cu cer variabil şi doar izolat vor fi ploi de scurtă durată. Valorile termice se vor situa între 25 şi 28 de grade, mai ridicate în vest şi sud-vest, scrie Hotnews.


Luni, în a doua zi de Rusalii, vremea va fi caldă în toată ţara, cerul va fi variabil şi va mai ploua doar în sud-est şi la munte, unde vor fi şi condiţii de grindină. Maximele vor fi în jur de 29-30 de grade, iar temperaturile pe timpul nopţii vor fi în jur de 14-16 grade Celsius.

În Bucureşti , sâmbătă va ploua slab după-amiază, însă vremea va fi caldă. Temperaturile maxime vor fi în jur de 28-29 de grade, iar minimele vor atinge 17 grade Celsius. Şi duminică şi luni vremea va fi plăcută, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Temperaturile maxime vor fi asemănătoare cu cele de sâmbătă, în jur de 29-30 de grade, anunță Hotnews



Comenteaza acum

Alte stiri

15 august 2018

Cum va fi vremea în minivacanța de Sf. Maria

Conform alertei în vigoare, instabilitatea atmosferică se va accentua miercuri în zonele centrale, nordice, nord-vestice, cele montane şi submontane. Aici sunt aşteptate reprize de ploaie, tunete, fulgere şi intensificări de scurtă durată ale ...

Sumarul ediției de sâmbătă, 26 mai 2018

Actualitate

» Tânără din Târgu Cărbuneşti, ucisă cu bestialitate în Belgia
» Un bărbat de 78 de ani și calul său au fost salvați dintr-un râu din Valcea
» Lecție de voluntariat predată de baroneasa Emma Nicholson la Slatina
» Părinţii acestor copii plătesc mii de dolari pentru ca odraslele lor să petreacă 6 săptămâni fără telefoane mobile şi muncind pământul
» Trei elevi, premiați de Poliția Locală pentru spiritul civic
» Incendiu într-un apartament din Craiova
» Bucurie în mișcare, la Slatina
» Craiova: Accident în zona Colegiului Carol I
» Precizare IPJ Vâlcea
» Gorj: Incendiu izbucnit în timpul unei pomeni
» Circulația a revenit la normal pe Autostrada Soarelui
» Columbia va deveni primul “partener mondial” latino-american al NATO
» Referendum mai puţin obişnuit. Locuitorii unui oraş bogat din România trebuie să decidă prin VOT dacă plătesc pentru măsurători ale calităţii aerului
» Vremea în weekend va fi caldă, dar instabilă, cu ploi în toată țara
» Cele mai bogate cinci familii regale din Europa: Familia de pe primul loc are o avere de 5 miliarde de dolari şi conduce un stat de 30.000 de locuitori
» Peste 23.000 de efective MAI – mobilizate zilnic în întreaga ţară de Rusalii

Local

» Punctele ENEL din Târgu Jiu, Slatina şi Drobeta Turnu Severin, închise pe 28 mai şi 1 iunie

Dolj

» Craiova: Secretara Facultății de Drept, prinsă în flagrant în timp ce primea 1300 de lei pentru a ajuta un student să promoveze examenele
» Craiova: Liceeni din 8 județe, câștigători la concursul național de comunicări științifice
» Calea Bucureşti, sufocată de asfaltarea la ore de vârf

Gorj

» Gorj: Un elev de 16 ani a murit după ce s-a dat într-o tiribombă pe insulița din Târgu Jiu

Vâlcea

» Două persoane din Vâlcea, rănite într-un accident

Sport

» Fotbal / Palmaresul Craiovei în Cupa României. Vezi echipele și marcatorii Universității!
» Fotbal / Toată lumea știe, Cupa vine în Bănie. Vezi cum a fost parcursul „leilor” spre finală
» Fotbal / Finala tuturor!
» Fotbal / CSO Filiași trage cortina în compania echipei Școlar Reșița

Top