Comisia Europeană trimite România și Marea Britanie în fața Curții de Justiție a UE pentru nerespectarea valorilor-limită convenite pentru calitatea aerului

Autori


Comisia Europeană le oferă sprijin concret actorilor de la nivel național, regional și local pentru a îmbunătăți calitatea aerului în Europa și intensifică măsurile împotriva a 7 state membre, între care și România, care au încălcat normele UE convenite privind limitele de poluare atmosferică și pe cele referitoare la omologarea de tip pentru autovehicule.

Comisarul european pentru mediu, Karmenu Vella, a declarat: „Decizia de a trimite statele membre în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost luată în numele europenilor, potrivit site-ului ec.europa.eu. Am spus că actuala Comisie este o Comisie care oferă protecție. Decizia noastră este o concretizare a acestei promisiuni. Pe parcursul ultimului deceniu, statele membre trimise astăzi în fața Curții de Justiție au primit suficiente „ultime șanse” pentru a remedia situația. Este convingerea mea că decizia de astăzi va duce la ameliorări pentru cetățeni într-un timp mult mai scurt. Însă doar acțiunea în justiție nu va rezolva problema. De aceea prezentăm sprijinul concret pe care Comisia îl poate acorda autorităților naționale în eforturile lor de a promova un aer mai curat pentru orașele europene.”

Comisarul pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska, a adăugat: „Vom reuși să combatem poluarea atmosferică urbană numai dacă sectorul automobilelor își aduce contribuția. Viitorul aparține autovehiculelor cu emisii zero. Între timp, respectarea legislației privind emisiile este obligatorie. Constructorii de autovehicule care continuă să ignore legea trebuie să suporte consecințele faptelor lor ilegale.”

În comunicarea intitulată „O Europă care oferă protecție: Aer curat pentru toți”, Comisia prezintă măsurile disponibile pentru a ajuta statele membre să combată poluarea atmosferică. Comisia subliniază, de asemenea, nevoia de a intensifica cooperarea cu statele membre prin colaborarea cu autoritățile relevante în cadrul noilor dialoguri privind aerul curat, precum și prin utilizarea fondurilor UE pentru a sprijini măsurile de îmbunătățire a calității aerului.

În plus, Comisia a decis să trimită Franța, Germania, Ungaria Italia, România și Marea Britanie în fața Curții de Justiție a UE pentru nerespectarea valorilor-limită convenite pentru calitatea aerului și pentru neadoptarea măsurilor corespunzătoare pentru a scurta cât mai mult posibil perioadele de depășire a acestor valori. De asemenea, Comisia a decis să adreseze scrisori suplimentare de punere în întârziere Germaniei, Italiei, Luxemburgului și Marea Britanie din motivul că au ignorat normele UE privind omologarea de tip a vehiculelor.

Măsuri de combatere a poluării atmosferice

Măsurile propuse de Comisie se întemeiază pe trei piloni principali: standardele de calitate a aerului; obiectivele naționale privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și standardele de emisie pentru principalele surse de poluare, de exemplu, de la nave și autovehicule, până la sectorul energetic și industrie.

În scopul abordării emisiilor de poluanți atmosferici provenind de la traficul rutier, Comisia va continua să își consolideze colaborarea cu autoritățile naționale, regionale și locale cu privire la o abordare integrată comună a reglementărilor privind accesul vehiculelor urbane în cadrul Agendei urbane a UE.

În plus, Comisia a condus o amplă reformă pentru a se asigura că emisiile de poluanți atmosferici provenind de la vehicule sunt măsurate în condiții reale de conducere (a se vedea întrebările frecventeCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••).

Consolidarea asigurării respectării legislației

6 state membre trimise în fața Curții

Comisia ia măsuri pentru a remedia depășirile semnificative și persistente ale valorilor-limită pentru doi poluanți-cheie, cu impact asupra sănătății: dioxidul de azot, care provine, în principal, din emisiile generate de traficul rutier și de industrie, și particulele în suspensie, care sunt prezente mai ales în emisiile generate de industrie, de încălzirea locuințelor, de trafic și de agricultură.

Comisia a decis să trimită Franța, Germania și Marev Britanie în fața Curții de Justiție a UE pentru nerespectarea valorilor-limită pentru dioxidul de azot (NO2) și pentru neadoptarea măsurilor corespunzătoare pentru a scurta cât mai mult posibil perioadele de depășire a acestor valori. Ungaria, Italia și România sunt trimise în fața Curții de Justiție din cauza nivelurilor ridicate persistente de particule în suspensie (particulate matter – PM10). Valorile-limită stabilite în legislația UE privind calitatea aerului înconjurător (Directiva 2008/50/CE) ar fi trebuit atinse în 2010 și, respectiv, 2005.


Aceste măsuri vin în urma Summitului ministerial privind calitatea aerului, convocat de comisarul Vella la 30 ianuarie 2018, ca un ultim efort pentru a găsi soluții la problema gravă a poluării în 9 state membre. Cele 6 state membre în cauză nu au prezentat măsuri credibile, eficace și la timp pentru a reduce poluarea în cadrul limitelor convenite și cât mai curând posibil, așa cum impune legislația UE. Prin urmare, Comisia a decis să treacă la acționarea lor în justiție.

În ceea ce privește Republica Cehă, Slovacia și Spania, măsurile aplicate sau planificate, astfel cum au fost comunicate Comisiei în urma Summitului ministerial privind calitatea aerului, par a fi în măsură să soluționeze în mod adecvat lacunele identificate. Din acest motiv, Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape punerea în aplicare a măsurilor respective, precum și eficacitatea lor în remedierea situației cât mai curând posibil.

Noi etape în procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor lansate pentru 4 state membre

Comisia întreprinde în prezent demersuri suplimentare în cadrul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor lansate împotriva a 4 state membre pe motivul că au ignorat normele UE privind omologarea de tip a vehiculelor. Comisia a decis astăzi să emită scrisori suplimentare de punere în întârziere adresate Germaniei, Italiei, Luxemburgului și Marii Britanii.

Legislația UE privind omologarea de tip prevede ca statele membre să dispună de sisteme de sancționare eficace, proporționale și disuasive pentru a descuraja constructorii de automobile să încalce legea. În cazurile în care se constată o astfel de încălcare a legii, de exemplu prin utilizarea dispozitivelor de manipulare pentru a reduce eficacitatea sistemelor de control al emisiilor, trebuie dispuse măsuri de remediere – cum ar fi retragerile de pe piață – și trebuie aplicate sancțiuni (articolele 30 și 46 din Directiva 2007/46 și articolul 13 din Regulamentul nr. 715/2007).

Comisia a inițiat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Germaniei, Luxemburgului și Marii Britanii în decembrie 2016Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• cu privire la Grupul Volkswagen și a trimis scrisori complementare de punere în întârziere în iulie 2017, solicitând clarificări suplimentare.

În data de 17 mai, Comisia adresează scrisori suplimentare de punere în întârziere pentru a solicita mai multe informații cu privire la investigațiile și procedurile judiciare naționale legate de aceste încălcări. În plus, în urma aducerii la lumină a noi cazuri de nereguli legate de comanda motorului în ceea ce privește mai multe autovehicule diesel (Porsche Cayenne, Volkswagen Touareg și mai multe autovehicule Audi A6 și A7), Comisia solicită Germaniei și Luxemburgului, ca autorități competente de omologare a tipului, să îi comunice măsurile de remediere și sancțiunile pe care le au în vedere. Totodată, Comisia solicită și clarificări din partea Marii Britanii cu privire la legislația națională planificată.

În mai 2017Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••, Comisia a lansat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Italiei deoarece această țară nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul legislației UE privind omologarea de tip a vehiculelor în ceea ce privește Fiat Chrysler Automobiles. Între timp, Italia a întreprins măsuri corective, solicitând grupului Fiat Chrysler Automobiles să efectueze o rechemare obligatorie în UE. Astăzi, ca parte a dialogului în curs, Comisia solicită informații suplimentare privind măsurile corective concrete întreprinse și sancțiunile aplicate.

O scrisoare suplimentară de punere în întârziere constituie o cerere oficială de informații. Statele membre au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

Context

În Uniunea Europeană, calitatea aerului s-a îmbunătățit, în general, în ultimele decenii, adesea grație eforturilor comune depuse de UE și de autoritățile naționale, regionale și locale. Cu toate acestea, calitatea vieții multor cetățeni ai UE este în continuare afectată într-un mod inacceptabil. Poluarea atmosferică este direct responsabilă pentru boli cronice și grave precum astmul, tulburările cardiovasculare și cancerul pulmonar.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 17 mai 2018

Actualitate

» Liviu Dragnea, despre plângerea împotriva sa și a premierului: Este o tentativă de lovitură de stat pentru preluarea puterii în mod nelegitim
» ANAF: Gradul de realizare al programului de încasări la patru luni este de 101,1%
» Beneficiarul primului transplant pulmonar realizat în România a fost externat
» Plângerea lui Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă a fost trimisă la DIICOT
» Actori celebri care nu au câştigat niciodată un Oscar
» Comisia Europeană trimite România și Marea Britanie în fața Curții de Justiție a UE pentru nerespectarea valorilor-limită convenite pentru calitatea aerului
» Ploi şi vânt în patru judeţe
» Plângere penală de “înaltă trădare” pe numele premierului Viorica Dăncilă
» Preşedintele Klaus Iohannis consideră că premierul Viorica Dăncilă trebuie să demisioneze
» Comisia Europeană cere Guvernului României să le ramburseze cetățenilor taxa auto integral
» Ioan Oltean, fost lider liberal, scos de sub urmărire penală într-un dosar de trafic de influenţă al DNA din 2010
» Zeci de elevi şi profesori din Franţa, Polonia, Turcia şi Italia în Primăria Râmnicu Vâlcea

Publireportaj

» Ziua Castranovei, sărbătorită cu nume mari ale folclorului oltenesc
» Ziua Eroilor, sărbătorită la Valea Stanciului
» Işalniţa, fruntaşă printre comunele moderne din Dolj
» Creşterea eficienţei energetice a clădirii Apartamente – Fostă Vilă de Protocol

Local

» Detalii şocante despre tânăra moartă din cauza gripei

Dolj

» Start-up Nation: Pentru o datorie de 1 leu la bancă riscă să piardă finanțarea
» Criminal condamnat la închisoare pe viață
» Întreruperi energie electrică de luni
» Craiova: Tânăr lovit pe trecerea de pietoni
» Craiova: Strada George Enescu rămâne temporar fără gaze în data de 18 mai
» Claudiu Stoica, autorul crimei de la Malu Mare, condamnat la închisoare pe viaţă
» Craiova: Dublă lansare de carte la “Aman”
» Craiova: Workshop “Young In Europe” la Liceul Teoretic Tudor Arghezi
» Doljean condamnat la un an de închisoare, depistat şi încarcerat
» Craiova: Comerţul neautorizat sub lupa poliţiştilor locali

Gorj

» Începe Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi“
» Cea mai mică rată a șomajului din ultimii 25 de ani la nivelul judeţului
» Programul de creştere a porcilor din rasa Mangaliţa funcţionează doar pe jumătate
» Ploile au refăcut rezerva de apă din sol
» Fiul liderului de sindicat Adrian Marciuc, la a treia reţinere
» Fostul adjunct al ISU Gorj s-a pensionat
» Gorj: Fiul liderului de sindicat Adrian Marciuc, reţinut într-un dosar de trafic şi consum de droguri

Olt

» „Poveste fără sfârșit“, la Slatina, la Muzeul Județean Olt, de Noaptea Muzeelor

Mehedinţi

» Mehedinţi: Tânăr reținut 24 de ore pentru infracțiuni la regimul circulației

Vâlcea

» Vâlcea: Elevii s-au întrecut la concursul ”Râmnic 630”
» Oaspeţi greci în vizită la Primăria Râmnicu Vâlcea
» Festivalul Filmului European vine în premieră la Râmnicu Vâlcea între 18 şi 20 mai

Sport

» Aur universitar pentru Amalia Doană și Floriana Văcaru
» 12 medalii pentru luptătorii craioveni la U23
» Cosmin Calu: Mergem la Sebiș să nu pierdem
» Handbal (f): Craiovencele au revenit pe locul doi în Liga Florilor

Sanatate

» Endometrioza, boala pe care medicina încă nu a elucidat-o
» Beneficiile ananasului pentru sănătate

Educatie

» Dascălii din Dolj, proteste în centrul Craiovei

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Reţeta de weekend – Somon în sos de miere și muștar la cuptor
» Bancul zilei
» Soţia lui John Legend a adus pe lume un băieţel

Top