24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCaptură impresionantă a poliţiştilor de la combaterea criminalităţii organizate

Captură impresionantă a poliţiştilor de la combaterea criminalităţii organizate

Pe parcursul ultimelor două săptămâni, Poliţia Română şi DIICOT au efectuat 182 de percheziţii pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată. Cu această ocazie au fost ridicate aproape 50 de kilograme de cannabis şi aproape 700 de comprimate de ecstasy, 240 de persoane fiind cercetate pentru comiterea de infracţiuni din sfera criminalităţii organizate, se precizează într-un comunicat emis, marţi, de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

În perioada 12 – 25 aprilie, 551 de poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au acţionat pentru destructurarea grupurilor infracţionale specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic şi consum ilicit de droguri şi spălare de bani.

Astfel, poliţiştii au organizat în această perioadă 61 de acţiuni operative, în cadrul cărora au fost efectuate 182 de percheziţii domiciliare. Au fost derulate activităţi investigative pentru probarea activităţii infracţionale a 240 de persoane, dintre care 58 au fost reţinute sau arestate, iar cinci au fost plasate sub control judiciar.

Potrivit poliţiştilor, au fost ridicate 185 de gr. de cocaină, aproape 50 de kilograme de cannabis, 2.600 de gr. de rezină, 5 seminţe, 374 de gr. de muguri şi 4 plante de cannabis, 689 de comprimate de ecstasy, 15 gr. de amfetamină, 1 gr. şi 159 de comptimate de MDMA şi 53 de gr. de heroină.

De asemenea, au fost ridicate 1,74 gr. de ketamină, 11 timbre LSD, 279 de timbre DOD, peste 10 kilograme de masă vegetală, peste 2 kilograme de substanţe psihoactive, 86 de comprimate diverse, 197 de plicuri diverse, 46 de gr. de ciuperci halucinogene, 90 de plicuri autosigilante, 20 de cântare electronice şi 6 grindere.

Totodată, au fost ridicaţi 475.000 de lei, peste 24.000 de euro, 32.144 de dolari, 20 de lire sterline, 30 HDD-uri, 28 de laptopuri, 9 tablete, 4 routere, 126 de telefoane mobile, 42 de cartele SIM, 35 de medii de stocare, 10 carduri bancare, 5 arme, 520 de pachete de ţigări şi 14 bancnote de 20 de euro false.

În activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea DIICOT, au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, luptători de la acţiuni speciale şi jandarmi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS