3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateȘoferul care a intrat cu mașina în pietoni, omorând 10 persoane, la Toronto, le-a cerut polițiștilor să îl împuște înainte ca acesta să fie arestat (VIDEO)

Șoferul care a intrat cu mașina în pietoni, omorând 10 persoane, la Toronto, le-a cerut polițiștilor să îl împuște înainte ca acesta să fie arestat (VIDEO)

https://www.youtube.com/watch?time_continue=32&v=dGZ1v4mCaRs

Șoferul camionetei care a intrat în pietoni luni, la Toronto, ucigând zece persoane, i-a implorat pe polițiști să îl împuște, înainte ca acesta să fie arestat, relatează Telegraph.co, citat de HotNews.ro. Alek Minassian a fost inculpat oficial marți de crimă cu premeditare, însă motivele sale rămân un mister.

Alek Minassian, un student în vârstă de 25 de ani și originar din Richmond Hills, la periferia Toronto, a pretins că are un pistol în mână și le-a cerut polițiștilor care au intervenit pentru a-l aresta să îl împuște în cap.

”Omoară-mă!” și ”Împușcă-mă în cap!”, a strigat acesta.

Polițiștii i-au spus să se pună la pământ și l-au imobilizat.

Mark Saunders, șeful poliției din Toronto, a spus că „acest act pare clar deliberat”, dar nu pare să fie un act de terorism.

Minassian a fost inculpat pentru crimă cu premeditare, după o audiere care a durat câteva minute într-un mic tribunal din cartierul North York din Toronto. De asemenea, acesta este acuzat și de 13 tentative de ucidere.
Premierul canadian Justin Trudeau le-a cerut marţi canadienilor ”să nu trăiască în frică”, la o zi după ”atacul nebun” comis de Minassian, relatează News.ro, citând AFP.

”Nu ar trebui să începem să trăim în frică, în incertitudine” zilnic, ”atunci când ne plimbăm prin oraşele noastre”, a declarat Justin Trudeau înaintea unei reuniuni a Consiliului de Miniştri la Ottawa.

”Canadienii din întreaga ţară sunt şocaţi şi întristaţi de acest atac nebun”, a adăugat şeful Guvernului.

”Ar trbui să rămânem o ţară deschisă, liberă şi să ne simţim confortabil în valorile noastre şi vom continua să fim astfel”, a spus el.

Justin Trudeau a îndemnat ”să se reflecteze la consecinţele schimbării lumii noastre şi să facem tot ceea ce putem pentru a asigura securitatea concetăţenilor noştri”.

Premierul a subliniat, aşa cum a făcut şi ministrul său însărcinat cu Securitatea Publică, Ralph Goodale, cu o zi înainte, că acest act ”nu are legătură cu securitatea naţională”, îndepărtând de fapt un atac de natură teroristă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS