porngo.org
pornotits.org
vipfetish.org
pornchaos.org

Preşedintele sirian a predat Ambasadei României o distincţie pentru a fi returnată Franţei. “Este o ţară care este sclavă a Statelor Unite”

Bashar al-Assad (AlJazeera.com)
Autori


Preşedintele sirian Bashar al-Assad a renunţat la prestigioasa distincţie franceză Legiunea de Onoare, predând medalia Ambasadei României la Damasc pentru a fi înapoiată Franţei, informează site-ul BBC News, citat de Mediafax.

Liderul de la Damasc a comunicat că nu vrea să poarte o decoraţie acordată de o ţară care este “sclavă” a Statelor Unite.

În urmă cu câteva zile, Franţa a anunţat că au fost iniţiate “procedurile disciplinare” pentru retragerea distincţiei oferite preşedintelui sirian.

Bashar al-Assad a primit cea mai înaltă clasă a decoraţiei, Marea Cruce a Legiunii de Onoare, în anul 2001, la scurt timp după preluarea puterii la Damasc în urma decesului tatălui său.


“Nu este o onoare pentru preşedintele Assad să poarte o decoraţie acordată de o ţară care este sclavă şi adeptă a Statelor Unite, care susţin teroriştii”, se afirmă într-un comunicat al Ministerului de Externe al Siriei.

Aproximativ 3.000 de persoane primesc anual distincţia Legiunea de Onoare pentru “servicii aduse Franţei” şi pentru apărarea drepturilor omului şi alte cauze similare.

Pe data de 14 aprilie, Franţa a participat la bombardamentele efectuate de SUA şi Marea Britanie în Siria după un atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad. Rusia susţine că atacul chimic produs la periferia Damascului a fost comis de organizaţia umanitară insurgentă Căştile Albe, fiind o înscenare menită să fie pretext pentru operaţiuni militare.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 20 aprilie 2018

Actualitate

» Iohannis atacă la CCR legea prin care se șterg interdictiile ANI aplicate parlamentarilor până în 2013
» Viorica Dăncilă: Am discutat telefonic cu președintele Iohannis / Inițial nu am răspuns, eram la Simfonia Lalelelor, nu am văzut apelul
» Mesajul Poliţiei Române pentru şoferii care merg cu luminile de ceaţă aprinse: „Proiectoarele de ceaţă aprinse tot timpul nu-ţi fac maşina mai frumoasă”
» Energia regenerabilă a acoperit vineri aproape 70% din producţia de electricitate a ţării
» Loteria bonurilor fiscale continuă cu o nouă extragere în data de 22 aprilie
» România are procent scăzut de lucrători, comparativ cu media UE
» Înalta Curte sesizează CCR în dosarul lui Sebastian Ghiţă cu o excepţie privind audierea martorilor cu identitate protejată
» România a importat 1,4 milioane de tone de ţiţei în primele două luni din 2018
» Protest al biologilor şi biohimiştilor în faţa Ministerului Muncii
» Alina Bica este refugiat politic în Costa Rica şi a cerut să fie audiată prin videoconferinţă
» Cel puţin 50 de răniţi după ce două trenuri de pasageri s-au ciocnit în Salzburg
» Preşedintele sirian a predat Ambasadei României o distincţie pentru a fi returnată Franţei. “Este o ţară care este sclavă a Statelor Unite”
» Iohannis atacă decizia Guvernului de mutare a ambasadei la Ierusalim: ”Nu am fost informat”
» Diamante căzute din cer în Sudan
» Cehia a înregistrat cea mai ridicată temperatură în luna aprilie din ultimii 30 de ani
» Sindicaliştii CFR Marfă anunţă că pichetează astăzi Ministerul Transporturilor şi sediul Guvernului

Publireportaj

» Liceeni premiați la Muzeul Olteniei

Local

» Primarul din Coteana, găsit incompatibil de ANI
» Au furat bani din portiera unui autoturism
» A intrat cu maşina într-o autoutilitară la Şimian
» UPU Mehedinţi, extinsă cu fonduri europene?
» Încarcerat pentru trafic și consum de droguri pe care le vindea de la domiciliu

Dolj

» Groapă de gunoi lângă Centura de Nord a Craiovei
» Unele firme pun în pericol viața angajaților
» Program-pilot de stimulare a ocupării forței de muncă, lansat la Craiova
» Craiova: De la alfabetul chirilic la scrierile secolului XXI, la Biblioteca “Aman”
» Trei dintre agresorii copilului din Calafat au fost identificaţi
» Primarul Craiovei, în studioul Radio Sud
» Administraţia Bazinală de Apă Jiu dă startul deratizării pe digurile aflate în administrare
» Craiova: „Personajul preferat în culoare îmbrăcat”, la Biblioteca “Aman”
» Dolj: Prinşi în flagrant în timp ce furau lemne din pădure la Ciupercenii Noi
» Copil bătut cu pumnii de câţiva minori în Calafat
» Întreruperi energie electrică de luni
» Pericol pe drumul spre Calopăr din cauza unui pod surpat

Gorj

» Gorj: Sute de persoane, la căpătâiul lui Nicolae Mischie
» Gorj: Doi tineri au fost reţinuţi după ce au agresat fizic un bărbat
» Gorj: Biciclist anchetat după ce a căzut beat cu bicicleta
» Gorj: Trupul neînsufleţit al lui Nicolae Mischie va fi depus astăzi în sediul Consiliului Judeţean

Vâlcea

» Vâlcea: Acţiune a poliţiştilor pentru combaterea comerţului ilicit la Drăgăşani

Sport

» Handbal: Antrenorul Bogdan Burcea va continua la SCM Craiova
» Fotbal / Vezi ce a declarat Costel Enache după meciul de la Craiova
» Fotbal / Vezi ce a declarat Mangia la conferința de presă după victoria cu Botoșani
» Fotbal / Craiova a dat de pământ cu Botoșaniul. Universitatea – echipă mare, victorie mare (galerie foto)
» Victorie categorică pentru elevii lui Hadar
» Coregrafie în premieră mondială la meciul de Fed Cup de la Cluj dintre România și Elveția
» Handbalistele craiovene rămân concentrate pe campionat

Sanatate

» Alimente de evitat în alergiile de sezon

Magazin

» Reţeta de weekend – Tort cu cremă de brânză şi zmeură
» Bancul zilei
» Horoscopul de weekend

Top