15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePNL depune moțiune simplă pe tema haosului din Sănătate

PNL depune moțiune simplă pe tema haosului din Sănătate

Conducerea PNL a decis luni să depună o moțiune simplă pe tema Sănătății. Vicepreședintele PNL, deputatul Florin Roman, a spus că moţiunea îi vizează pe ministrul de resort, Sorina Pintea, şi pe cel al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, responsabilii principali pentru haosul privind salarizarea personalului medical.

„Biroul Executiv al Partidului Naţional Liberal a luat astăzi decizia ca PNL să depună o moţiune simplă la Camera Deputaţilor împotriva ministrului Sănătăţii, doamna Pintea. Nu o vom uita nici pe doamna Olguţa Vasilescu, întrucât noi considerăm că cei doi miniştri sunt principalii vinovaţi pentru punerea în pericol a vieţii pacienţilor din spitale, pentru haosul în sistemul de salarizare, pentru dezastrul în aprovizionarea cu medicamente”, a declarat Florin Roman, luni, la finalul BEx al PNL, potrivit Agerpres.

El a adăugat că se prefigurează o nouă criză – cea a medicamentelor oncologice.

Roman a afirmat că, în ceea ce priveşte rezolvarea problemei sporurilor salariale din Sănătate, se încearcă de către guvernanţi „aruncarea răspunderii asupra managerilor de spitale, însă (…) Legea salarizării unitare şi Regulamentul de sporuri sunt date de către Parlament prin lege şi nu de către manageri sau ordonatori principali de credite”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS