9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAmenzi de aproape 3 milioane de lei, aplicate de Poliția Română într-o singură zi

Amenzi de aproape 3 milioane de lei, aplicate de Poliția Română într-o singură zi

Polițiștii au aplicat joi peste 8.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 3.000.000 de lei, transmite Inspectoratul General al Poliției Române. Au fost constatate 800 de infracțiuni, iar în trafic, polițiștii au reținut 428 de permise de conducere.

„La data de 5 aprilie a.c., peste 10.000 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 369 de acțiuni punctuale și s-a intervenit la 3.030 de evenimente,  2.525 fiind sesizate prin 112.

În urma activităților desfășurate, au fost constatate 788 de infracţiuni, 116 persoane fiind depistate în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 15 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 44 de măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8.041 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 3.000.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 18.000 de lei.

În trafic, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie. Au fost reținute 428 de permise de conducere și au fost retrase 154 de certificate de înmatriculare“, transmite IGPR.

Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS