Peste 170 de prinderi în flagrant în ultimele 24 de ore



În urma celor peste 2.700 de acțiuni și intervenții efectuate de polițiști, în ultimele 24 de ore, au fost constatate peste 850 de infracțiuni, fiind surprinse în flagrant delict peste 170 persoane. De asemenea, polițiștii au aplicat peste 11.000 de sancțiuni contravenționale și au reținut aproape 600 de permise de conducere.

Peste 11.000 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 291 de acțiuni și s-a intervenit la 2.780 de evenimente, dintre care peste 2.250 au fost sesizate prin 112. În urma activităților, au fost constatate 870 de infracţiuni, 171 de persoane fiind surprinse în flagrant delict. De asemenea, au fost depistate 7 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 57 de măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 11.405 de sancţiuni contravenţionale, în valoare peste 3.000.000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de aproximativ 23.000 de lei.


Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 108 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 590 de permise de conducere și au fost retrase 236 certificate de înmatriculare.


Comenteaza acum

Alte stiri

19 iunie 2018

Vâlcea: Reţinut pentru comiterea de infracţiuni rutiere

Polițiștii Serviciului de Investigații criminale, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Bălcești, pe numele unui bărbat din Stănești. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale ...
18 iunie 2018

Mehedinţi: Amenzi de peste 150.000 de lei, în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, poliţiştii mehedinţeni au constat 30 de infracțiuni, au aplicat 600 de amenzi în urma a peste 20 de acțiuni și au intervenit la 200 de evenimente, toate desfășurate în ultimele 72 de ore. În perioada

Sumarul ediției de marţi, 13 martie 2018

Actualitate

» Fotbal / Liga Campionilor – optimi de finală (retur)
» Florian Coldea, după ce a fost audiat 7 ore la Comisia SRI: ”Am servit statul vertical”
» Ministrul Sănătăţii, după întâlnirea cu sindicaliştii: Nu cred că este cazul de greva.
» DNA: Sorin Muntean, fost sef al IPJ Timis, trimis in judecata, alaturi de mai multi subordonati
» Shakira şi Pique, bacşiş uriaş lăsat unui bucătar
» Fostul şef al Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, achitat într-un dosar, în prima instanţă
» INSP confirmă încă două decese cauzate de virusul gripal.
» SNFP ameninţă cu proteste pentru modul în care a fost aplicată Legea salarizării
» Donald Trump l-a demis pe Rex Tillerson din funcţia de secretar de stat al SUA
» POR: termenul de depunere a proiectelor pentru reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane, prelungit până la 21 mai 2018
» O plângere depusă pe numele lui Tăriceanu, trimisă de DNA la Parchetul General

Publireportaj

» Valorifică-ţi talentul şi înscrie-te la concursul de muzică „Dragobetele sărută fetele“!
» ”Shines’s Arts“, școala înființată din pasiune pentru muzică
» CJ Dolj va investi peste 20 de milioane de lei în cultură

Local

» Patru tineri, reţinuţi după ce au furat dintr-un magazin
» Firma care administrează colectarea deşeurilor, amendată
» Percheziţii la hackeri din Călimăneşti
» Femeie suspectă de gripă porcină, internată la Slatina

Dolj

» Roxana a pedalat cu mâinile 160 de kilometri
» Gata cu căldura în calorifere ziua!
» Noutăți editoriale la „Scrisul Românesc“
» Licitația pentru drumul expres Craiova-Pitești ar putea fi anulată
» Cu jucătorii la arat, pe gazonul „OZN-ului“ din Craiova
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: Spectacole la Teatrul Colibri, în weekend
» Lansare de carte la Muzeul Artă din Craiova
» Dolj: Acţiuni preventive ale poliţiştilor de la Rutieră
» Cod Galben de vânt în Dolj, Olt şi Mehedinţi
» Dolj: Un minor de 13 ani, depistat conducând fără permis un moped neînmatriculat
» Craiova: Volumul ”Ikebana. Sugar fusion”, lansat miercuri la Biblioteca “Aman”

Gorj

» Studiu în premieră: Aproape 40% din elevii gorjeni fumează
» Edilul cere sancţiuni după deszăpezirea de la Târgu Jiu
» Parcările noi din Târgu Jiu sunt „în aer“
» Lucrările la centură, blocate
» Trei elevi de clasa a VIII-a s-au ales cu nota scăzută la purtare, din cauza alcoolului
» Gorj: Incendiu la Termocentrala Turceni
» Gorj: Trei candidaţi pentru şefia Spitalului Judeţean
» Consilierul cultural al Ambasadei Chinei, în vizită la Târgu Jiu
» Târgu Jiu: Concurs pentru postul de director la Clubul Sportiv Municipal
» Gorj: Accident cu un rănit la Motru
» Criză de apă potabilă în mai multe cartiere din Târgu Jiu

Vâlcea

» Vâlcea: Prins conducând o remorcă neînmatriculată

Sport

» Trei spadasine de la Universitatea, în cantonament cu naționala
» „Internaționalele“ Craiovei și antrenorul Burcea pleacă la lot
» Bărbuț știe, un trofeu tot vine în Bănie!
» Fotbal / Mâine va avea loc tragerea la sorți a semifinalelor Cupei României

Sanatate

» Alimentația nesănătoasă, boală curată

Educatie

» Olimpiada județeană de matematică din Dolj, contestată de părinți

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top